Peste 100 de misiuni desfășurate de pompierii militari cărășeni în acest weekend!

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari cărășeni au desfășurat 112 misiuni și intervenții pe raza județului Caraș-Severin.
Din cauza temperaturilor cu valori ridicate, această perioadă a anului vine și cu situații de urgență generate de incendierea vegetației uscate. Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui număr de 70 incendii de vegetație uscată, care au izbucnit pe întreg teritoriul județului nostru. Flăcările au mistuit peste 315 hectare de vegetație uscată, 82 de baloți de fân, 1,5 hectare de pomi fructiferi și aproximativ 1 hectar de litieră și mărăciniș. De asemenea, un focar izbucnit în localitatea Ramna s-a extins la un saivan de animale aflat în proximitate, care a ars în totalitate. Din fericire, animalele au fost evacuate, iar pagubele au fost doar materiale.
Reamintim cetățenilor că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor este STRICT INTERZISĂ!
!!NU UITAȚI!! Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
S-au înregistrat 27 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
Pompierii militari au mai desfășurat misiuni de recunoaștere în teren și instruire, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.

„În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.” – transmit reprezentanții ISU SEMENIC al județului Caraș-Severin.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *