Regenerarea urbană a spațiilor publice din Cartierul Nord din Caransebeș, într-o nouă etapă


Primăria Caransebeș continuă demersurile pentru implementarea proiectului „Regenerarea Urbană a Spațiilor Publice din Cartierul Nord”, o investiție importantă care vizează modernizarea și revitalizarea unor zone intens utilizate de locuitori.

Proiectul include intervenții în perimetrul străzilor 1 Decembrie 1918, Aleea Alunișului, Aleea Grădiniței, Aleea Narciselor, Aleea Liliacului, Aleea Trandafirilor, Splaiul Potocului și Tudor Vladimirescu.

Până în acest moment au fost parcurse cu succes etapele de:
– depunere a proiectului;
– evaluare de către ADR;
– semnare a contractului de finanțare.

În prezent, investiția se află în etapa de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de licitație publică, acesta fiind ultimul pas înainte de desemnarea constructorului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Dacă procedura se va desfășura fără contestații, estimările indică faptul că lucrările ar putea începe în următoarele 2-3 luni.

Prin acest proiect, administrația locală urmărește creșterea calității vieții locuitorilor din Cartierul Nord, prin amenajarea și modernizarea spațiilor publice, crearea unui mediu urban mai atractiv și mai funcțional, precum și îmbunătățirea aspectului general al zonei.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *