Reșița sărbătorește 254 de ani de istorie industrială

Reșițenii sunt invitați să sărbătorească 254 de ani de istorie industrială, într-o serie de evenimente culturale și expoziționale ce evocă memoria, spiritul și identitatea Reșiței, orașul care a crescut odată cu focul furnalelor, sunetul metalului și forța comunității.

Programul manifestărilor este unul divers și se întinde pe 5 zile.

Mâine, 02 iulie, începând cu ora 18.30, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița va avea loc vernisajul expoziției „Reșița, mon amour”, de Ioana Ciolea.

Pe data de 3 iulie, de la ora 17:00, tot la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” va avea loc expoziția „Reșița pierdută” din colecția Ioan Mato (cu sprijinul lui Jancsi Mato), dar și expoziția 254 de ani de la aprinderea furnalelor „Josephus” și „Franziskus”

Următoarea zi, 04 iulie, va fi o zi dedicată artei, memoriei și experimentului:
🕓 16:00 – In memoriam Werner Hirschvogel – la Biblioteca Germană
🕕 18:00 – Expoziție multimedia la FABRIKAGE – Salonul de Artă și Industrie Reșița
🕡 18:30 – Expoziție de fotografie reșițeană – între document și emoție – Salonul de Artă și Industrie Reșița
🕖 19:00 – Atelier de turnare în aluminiu – reconstituire simbolică de fușăraie – Salonul de Artă și Industrie Reșița

Pe 06 iulie, de la ora 17:00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” va avea loc o expoziție foto a artistului Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, Petre Dalea.

Iar în ultima zi, pe 07 iulie, tot de la ora 17.00 și tot la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, va avea loc partea a 6-a a expoziției „Istoria Reșiței în secvențe pierdute”, de Mihele Bogdan Andrei.

Organizatorii evenimentului sunt Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Muzeul Cineastului Amator, Muzeul Banatului Montan, Salonul de Artă și Industrie Reșița și Teodora Talhoș

Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *