
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la 14:00.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Castanilor (numerele impare, de la intersecția cu str. Pavel Chinezu până la Muncitoresc).
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul AQUACARAȘ.
„Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă, vă rugăm să contactați Dispeceratul Central AQUACARAȘ, la 0255/215643 sau 0766341274.”, transmite AQUACARAȘ.
