Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul, marcată în fiecare an în data de 25 Decembrie, este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ea ne aduce vestea venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul, marcată în fiecare an în data de 25 Decembrie, este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ea ne aduce vestea venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Crăciunul este o sărbătoare creștină care comemorează nașterea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Aceasta reprezintă momentul ideal în care oamenii pot reflecta asupra fundamentelor credinței creștine: Iisus Hristos s-a născut ca om pentru a plăti prețul pentru păcatele noastre, ale tuturor. Dumnezeu Și-a trimis singurul fiu pe lume, pentru ca prin sacrificiul Său să fim mântuiți.

Dincolo de asta, Crăciunul este o sărbătoare care pune accentul pe familie. Este o oportunitate să fim mai buni, mai înțelegători și mai recunoscători. Pentru copii, sărbătoarea este însoțită de magie și extra bucurie, și asta pentru că în noaptea de 24 pe 25 Decembrie ei sunt vizitați de Moș Crăciun, care le aduce felurite cadouri.

Cele mai multe tradiții de Crăciun variază în funcție de regiune și cultura specifică zonei. Schimbul de daruri rămâne o constantă, și asta pentru că și Dumnezeu ne-a făcut un dar: pe fiul Său. În plus, potrivit Noului Testament, trei magi L-au vizitat pe Iisus după ce S-a născut și I-au adus cadouri cu o anumită semnificație.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este specială și în Banat, unde românii, ungurii, sârbii, bulgarii, nemții și alte minorități celebrează Crăciunul în armonie. Astfel, ar fi păcat ca tradițiile să se piardă.

Fără îndoială, pe lângă oferirea de cadouri, colindatul este cel mai cunoscut obicei pentru români. În prag de Crăciun, chiar și cu o săptămână înainte, colindătorii încep să vestească nașterea Domnului.

În unele sate din Caraș-Severin și din Timiș se păstrează tradițiile vechi, așa că la colindat nu merg doar copiii, ci și tinerii, numiți „pițărăi”. De obicei, în prima zi de Crăciun se merge cu „Steaua”, pentru a le aminti bănățenilor de cei trei magi care au urmat un astru până la locul unde s-a născut pruncul Iisus. „Irozii” sau „Viflaimul” sunt scenete prin care copiii refac povestea nașterii Domnului. Se spune că cei care primesc colindătorii vor fi binecuvântați și vor avea noroc tot anul ce vine.

Un alt obicei bănățean spune că sub fața de masă pe care se vor așeza bucatele de sărbători se pun fire de fân și semințe de porumb, grâu sau floarea-soarelui, pentru liniște și bogăție în casă. Aceste semințe se dau mai apoi la animale.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *