Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer

Astăzi creștinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie.
Sfântul Nectarie, prăznuit în fiecare an la data de 9 noiembrie, este unul dintre cei mai iubiți sfinți. Credința spune că el aduce vindecare celor bolnavi de cancer şi că ascultă rugăciunile femeilor care nu pot avea copii.
Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina născut în anul 1846 în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol, a trecut la cele veşnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria sa, din insula Eghina: Mănăstirea Sfânta Treime. Printre nenumăratele daruri primite de la Dumnezeu, Sfântul Nectarie a fost preaslăvit şi cu darul facerii de minuni. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut şi încă le mai face Dumnezeu, a fost numit „Taumaturgul“, adică „Vindecătorul“.
Sfântul Nectarie s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii. Astfel, într-o vară, fiind mare secetă în insulă Eghina, pentru rugăciunile sale a venit ploaie din belşug şi au rodit pământurile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. Văzând acest lucru, toţi locuitorii insulei au început să-l cinstească în inimile lor pe Sfântul Nectarie, ca pe un ales al Duhului Sfânt, şi să îl cerceteze pentru fiecare nevoie a lor.

Creștinii se pot închina moaștelor Sfântului Nectarie la: Mănăstirea Radu Vodă din București; la biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun, din Iași, Mănăstirea Putna; Schitul „Sfintii Ioan si Nectarie” din Brădetu, județul Argeș; și în mai multe biserici și mănăstiri din țară.

Mănăstirea Radu Vodă, cu hramul Sfânta Treime, din Bucureşti, are ca protector, din 2002, pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. Părticele din moaştele Sfântului Nectarie, dăruite mănăstirii în 2001, sunt aşezate într-o raclă care stă în partea stângă a bisericii, sub un baldachin. Credincioşi din toată ţara, oameni bolnavi sau aflaţi la mare necaz vin şi înalţă aici rugăciuni către Sfântul Nectarie.

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *