Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, românii îi sărbătoresc pe Sfinții Mihail și Gavriil. Cei doi arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinței sunt, potrivit credinței ortodoxe, sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte. Arhanghelii din calendarul bisericesc ortodox sunt conducătorii cetelor de îngeri si sunt reprezentați cu aripi si purtând săbii, ca simbol al biruinței asupra râului.
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, sunt cei mai cunoscuţi în tradiţia bisericii Ortodoxe, ei fiind totodată şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române. Cei care poartă numele cum sunt Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Mihnea, Mihalache, Mihalcea, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gavriil, Gavrilă își serbează astăzi ziua numelui.
În tradiția populară se spune că de Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, cine nu se spune acestei reguli fiind sortit sa aibă parte de mare chin înaintea morții.
Potrivit credinței, Arhanghelul Gavriil este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a dat de veste Fecioarei Maria de taina întrupării Domnului ți tot el a adus lui Ioachim si Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.
În ceea ce-l privește pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului și veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă.

Pentru că atât Sfântul Mihail, cat si Sfântul Gavriil sunt văzuți ca păzitori ai oamenilor de la naștere pana la moarte, în credința populară se spune ca ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerita pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viata de Apoi. Aceasta, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinți participă și la Judecata de Apoi.
Ziua de 8 noiembrie este totodată un hotar intre toamnă și iarnă.

Totodată, tradiţia mai spune că această sărbătoare nu e doar motiv de sărbătoare, ci şi de reculegere şi de pomenire a celor plecaţi din această lume.
În calendarul religios popular, atât pe 8 noiembrie, cât şi în ziua precedentă, sunt pomeniți toţi morţii familiei, ofrandele aduse lor purtând numele de “Moşii de Arhangheli”.

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *