#SPRINGTIME. Centrul Reșiței prinde viață și culoare!


Centrul Reșiței prinde viață și culoare. În perioada 16 aprilie – 2 mai municipalitatea va organiza festivalul Spring Time. Zeci de soiuri de flori vor putea fi admirate și cumpărate de la horticultorii care vor expune în municipiul de pe Bârzava. De asemenea vor fi organizate evenimete artistice ca: recitaluri de harpă, nai și muzică de cameră, statui vivante dar și workshop-uri pentru copii vor însufleți Centrul Civic.

„Pentru că anul acesta celebrăm industria reșițeană, tema aleasă pentru prima ediție a expoziției este ”250 de ani de foc nestins”. Cu această ocazie, centrul va fi decorat cu aranjamente florale ce reprezintă emblematicele furnale inaugurate în anul 1771 și alte elemente esențiale pentru industria reșițeană. Structurile expuse în cadrul evenimentului sunt realizate de colegi din cadrul Direcției de întreținere a primăriei, iar ornamentele sunt concepute și executate de designerul floral Bianca Negrea – o reșițeancă ce a reușit să își creeze un renume național prin creațiile sale, cu sprijinul colegei noastre Raluca Hollschwadner, coordonatoarea serei municipale” au transmis reprezentanții Primăriei Reșița.

PROGRAM ACTIVITĂȚI „SPRING TIME”

MARȚI, 20 APRILIE| ORA 16:30 -19:00|
Moment muzical susținut de grupul clasic „Trio Armonia” din Reșița;
Ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, atelier de grădinărit)| Biblioteca Municipală Reșița.

MIERCURI, 21 APRILIE 2021|Ora 16:30- 19:00|
Moment muzical de harpă oferit de Rozalia Pataky;
Atelier de confecționat ouă cu magnet – Școala Populară de Arte și Meserii “Ion Românu”|Secția Arte Plastice| Prof. Ecaterina Tudor.

JOI, 22 APRILIE 2021| Ora 16:30 -19:00|
Check Street Art – Statui vivante
Recital live oferit naistul timișorean Mădălin Luca;
Ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, confecționare iepurași din lingurițe)|Biblioteca Municipală Reșița.
#
VINERI, 23 APRILIE 2021| Ora 16:30 – 19:00|
Recital live oferit Mădălin Luca| „Folklortronik”, un proiect care îmbină sonoritățile naiului acustic, cu naiul procesat electronic, cu efecte sonore și sound-uri electronice;
Check Street Art – Statui vivante ;
Ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, ghirlandă colorată)|Biblioteca Municipală Reșița.

SÂMBĂTĂ, 24 APRILIE 2021|ORA 16:30- 19:00|
Teatrul DA| Piesa de teatru “Iepurilă”;
Ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, harta coșului cu ouă)|Biblioteca Municipală Reșița.

DUMINICĂ, 25 APRILIE 2021|ORA 16:30-19:00|
Moment muzical de harpă oferit de Rozalia Pataky;
SkirtBike – Parada florilor – ora 17:00 pornire din Centru Civic;
Ateliere pentru copii (creare măști, împletit coronițe din flori) |Biblioteca Municipală Reșița și florăria FloriHoland.

Activitățile derulate în cadrul acestui eveniment vor respecta mărurile de distanțare socială impuse de autorități. Pe această cale rugăm toți participanții să țină cont de reglemetările în vigoare privind protecția împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *