
Subcarpați a lansat o colaborare inedită cu DAGADANA, o trupă de world music din Polonia. Noul single cu videoclip „Moja mamo” vine din inima a două culturi în care Subcarpați a găsit asemănare.
Videoclipul „Moja mamo” a fost filmat la Casa din Vale, Breb, fiind produs de AFO & KOSMO MEDIA.
„Vă prezentăm colaborarea dintre Subcarpați și DAGADANA, o trupă de world music din Polonia, cu care am dezvoltat o conexiune autentică între culturi, emoții și rădăcini comune. Această piesă este rezultatul ediției a II-a a programului Artist in Residence | De la Om la Om, lansat de Centrul Cultural Subcarpati. Vă dorim audiție și vizionare plăcută!” – Subcarpați
