Voluntarii Asociației Acasă în Banat au decis! Color the Village va avea loc în satul Valeapai

Asociația Acasă în Banat pregătește a cincea ediție a Color the Village. Mai exact, în perioada 8-10 iunie, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui sat din Banat. Astfel, de această dată, voluntarii au ales să intervină în localitatea Valeapai. Satul Valeapai are câteva sute de locuitori, este unul […]

Peste 120 de pachete cu ajutoare și peste 50 de cadouri au fost oferite sărmanilor, în cadrul campaniei „Dar din Dar”

Campania ”Dar din Dar” a fost un adevărat succes, iar voluntarii Asociației Acasă în Banat au venit în spijinul mai multor familii nevoiașe. Mai exact, peste 120 de pachete pline cu de toate au fost împărțite familiilor aflate în pragul sărăciei, bătrânilor singuri și persoanelor bolnave sau cu handicap din Caraș-Severin și Timiș. Beneficiarii au […]

Familiile sărace din Berliște și satele aparținătoare au primit pachete pline cu de toate, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”

După ce zilele trecute, voluntarii Asociației Acasă în Banat au împărțit daruri familiilor nevoiașe din Oravița și din localitățile înconjurătoare, respectiv Brădișoru de Jos, Agadici și Ciclova, acum a venit rândul celor din Berliște și satele aparținătoare. Mai exact, 30 de pachete pline cu de toate au fost împărțite familiilor aflate în pragul sărăciei, bătrânilor […]

35 de pachete cu ajutoare au fost deja distribuite în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”

Cu mașinile încărcate cu daruri, voluntarii Asociației Acasă în Banat au pornit la drum la mai multe familii din Oravița și din localitățile înconjurătoare, Brădișoru de Jos, Agadici și Ciclova. Ei și-au îndreptat atenția, ca de fiecare dată, asupra familiilor aflate în pragul sărăciei. bătrânilor singuri și persoanelor bolnave sau cu handicap și au distribuit […]

Campania umanitară „Dar din Dar”, care în 3 ani a ajutat peste 1.000 de familii din peste 100 de localități din Banat, continuă!

Mai multe familii nevoiașe din Caraș-Severin vor fi ajutate și anul acesta de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Această campanie de colectare de fonduri și alimente vine, de 3 ani, în sprijinul familiilor aflate în situații dificile. Mai exact, peste 1.000 de familii […]

Proiectul „Turist în Banat”, derulat de Asociația Acasă în Banat și susținut de Fundația Orange, se apropie de final

Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange se pregătesc cu pași repezi de finalizarea proiectului „Turist în Banat”. Astfel, volunatrii au fost prezenți din nou la Prigor și s-au ocupat de ultima moară de apă inclusă în proiect, respectiv cea de-a 12-a. Moara de la Pod, așa cum este cunoscută, este amplasată în apropiere de […]

Munca voluntarilor Asociației Acasă în Banat a fost răsplătită din nou! Proiectul „Hai la Rudăria” a obținut premiul II la categoria „Artă și Cultură”

Proiectele voluntarilor Asociației Acasă în Banat au fost apreciate și premiate din nou, la Gala Societății Civile. Mai exact, proiectul „Hai la Rudăria” a obținut premiul II la categoria „Artă și Cultură”. Acesta a fost derulat de Asociatia Acasa în Banat și finanțat de Fundația Orange prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează […]

Echipa Acasă în Banat a dat startul înscrierilor pentru volunari la Prigor

Voluntarii Asociației Acasă în Banat se reîntorc în Țara Almăjului pentru a pune în valoare morile de apă. Astfel, ei au dat startul înscrierilor pentru voluntari la Prigor. De data aceasta, obiectivul principal este Moara de pe Piatră, una dintre cele mai frumoase mori de apă, care stă sprijinită pe o stâncă. Deci, cei care […]

Pasionații morilor de apă s-au aflat într-un adevărat tur de forță prin Caraș-Severin

Morile Banatului au fost vizitate în aceste zile. „Willem van Bergen, presedintele The International Molinological Society (TIMS) (Societatea Mulinologica Internationala), Florin Streza de la Muzeul Astra din Sibiu, coordonatorul pe țară al organizației și Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat analizează și vizitează bogatul patrimoniu mulinologic al regiunii noastre. Primele două zile au fost […]

Voluntarii Asociației Acasă în Banat au dat astăzi startul lucrărilor la Moara de Apă de la Vrani

Asociația Acasă în Banat face din nou echipă, de astăzi și până sâmbătă, 06 august, pentru a salva încă o moară de apă din Banatul Montan, respectiv Moara de Apă de la Vrani. Este un șantier de mari dimensiuni unde voluntarii vor schimba întreg acoperișul și vor lua măsuri pentru a opri degradarea clădirii. Moara […]

onWeb by SiGNO serv