”Dar din Dar” a continuat în 2 sate de munte

Campania umanitară ”Dar din Dar”, inițiată de Asociația Acasă în Banat, a continuat și la Gârnic și Padina Matei, cu ajutorarea persoanelor și familiilor nevoiașe. Mai exact, voluntarii au ajuns în aceste 2 sate de munte, unul de cehi, altul de români, care conviețuiesc împreună și formează o comună. „Aici am avut doar câteva pachete […]

”Dar din Dar” pentru cei mai puțin norocoși

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin au fost ajutate de Crăciun de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Voluntarii s-au împărțit în 3 echipe, prima a mers în satul Sichevița, unde au fost cei mai mulți beneficiari, a doua în satul Gornea și […]

”Dar din Dar” pentru cei mai puțin norocoși

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin au fost ajutate de Crăciun de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Voluntarii s-au împărțit în 3 echipe, prima a mers în satul Sichevița, unde au fost cei mai mulți beneficiari, a doua în satul Gornea și […]

„Dar din Dar” la Naidăș și Lescovița

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș au fost ajutate de Paști, de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat. Asta în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Anul acesta, voluntarii și-au îndreptat atenția asupra familiilor nevoiașe din Naidăș și Lescovița, care au primit pachete cu alimente și produse de […]

„Dar din Dar” de sărbători pentru cei sărmani! Alătură-te și tu

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș vor fi ajutate și anul acesta, în pragul sărbătorilor pascale, de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Voluntarii și-au îndreptat atenția, ca de fiecare dată, asupra familiilor nevoiașe din Banat, care vor primi pachete cu […]

Peste 120 de pachete cu ajutoare și peste 50 de cadouri au fost oferite sărmanilor, în cadrul campaniei „Dar din Dar”

Campania ”Dar din Dar” a fost un adevărat succes, iar voluntarii Asociației Acasă în Banat au venit în spijinul mai multor familii nevoiașe. Mai exact, peste 120 de pachete pline cu de toate au fost împărțite familiilor aflate în pragul sărăciei, bătrânilor singuri și persoanelor bolnave sau cu handicap din Caraș-Severin și Timiș. Beneficiarii au […]

35 de pachete cu ajutoare au fost deja distribuite în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”

Cu mașinile încărcate cu daruri, voluntarii Asociației Acasă în Banat au pornit la drum la mai multe familii din Oravița și din localitățile înconjurătoare, Brădișoru de Jos, Agadici și Ciclova. Ei și-au îndreptat atenția, ca de fiecare dată, asupra familiilor aflate în pragul sărăciei. bătrânilor singuri și persoanelor bolnave sau cu handicap și au distribuit […]

Campania umanitară „Dar din Dar”, care în 3 ani a ajutat peste 1.000 de familii din peste 100 de localități din Banat, continuă!

Mai multe familii nevoiașe din Caraș-Severin vor fi ajutate și anul acesta de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Această campanie de colectare de fonduri și alimente vine, de 3 ani, în sprijinul familiilor aflate în situații dificile. Mai exact, peste 1.000 de familii […]

onWeb by SiGNO serv