Munca voluntarilor Asociației Acasă în Banat a fost răsplătită din nou! Proiectul „Hai la Rudăria” a obținut premiul II la categoria „Artă și Cultură”

Proiectele voluntarilor Asociației Acasă în Banat au fost apreciate și premiate din nou, la Gala Societății Civile. Mai exact, proiectul „Hai la Rudăria” a obținut premiul II la categoria „Artă și Cultură”. Acesta a fost derulat de Asociatia Acasa în Banat și finanțat de Fundația Orange prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează […]

Echipa Acasă în Banat a dat startul înscrierilor pentru volunari la Prigor

Voluntarii Asociației Acasă în Banat se reîntorc în Țara Almăjului pentru a pune în valoare morile de apă. Astfel, ei au dat startul înscrierilor pentru voluntari la Prigor. De data aceasta, obiectivul principal este Moara de pe Piatră, una dintre cele mai frumoase mori de apă, care stă sprijinită pe o stâncă. Deci, cei care […]

Pasionații morilor de apă s-au aflat într-un adevărat tur de forță prin Caraș-Severin

Morile Banatului au fost vizitate în aceste zile. „Willem van Bergen, presedintele The International Molinological Society (TIMS) (Societatea Mulinologica Internationala), Florin Streza de la Muzeul Astra din Sibiu, coordonatorul pe țară al organizației și Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat analizează și vizitează bogatul patrimoniu mulinologic al regiunii noastre. Primele două zile au fost […]

Voluntarii Asociației Acasă în Banat au dat astăzi startul lucrărilor la Moara de Apă de la Vrani

Asociația Acasă în Banat face din nou echipă, de astăzi și până sâmbătă, 06 august, pentru a salva încă o moară de apă din Banatul Montan, respectiv Moara de Apă de la Vrani. Este un șantier de mari dimensiuni unde voluntarii vor schimba întreg acoperișul și vor lua măsuri pentru a opri degradarea clădirii. Moara […]

Moara Concordia din Vrani va fi transformată de voluntarii Asociației Acasă în Banat!

Asociația Acasă în Banat face din nou echipă, în perioada 4-6 august, pentru a salva încă o moară de apă din Banatul Montan, respectiv Moara de Apă de la Vrani. Voluntarii vor schimba întreg acoperișul și vor lua măsuri pentru a opri degradarea clădirii. Va fi un șantier de mari dimensiuni unde fiecare mână de […]

Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange fac din nou echipă pentru a pune în valoare obiectivele turistice din comuna Prigor

Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange își unesc forțele din nou, pentru a pune în valoare patrimoniul natural și arhitectural din comuna Prigor, în cadrul proiectului „Turist în Banat”. Amplasată pe Valea Almăjului, comuna are 5 sate (Prigor, Borlovenii Vechi, Borlovenii Noi, Pătaș și Putna) și este traversată în lungime de Via Transilvanica, având […]

Munca voluntarilor Asociației Acasă în Banat a fost răsplătită! Proiectul „Hai la Rudaria” a obținut premiul II la categoria „Susținerea Comunității”

Proiectele voluntarilor Asociației Acasă în Banat au fost apreciate și premiate. Mai exact, proiectul „Hai la Rudăria” a obținut premiul II la categoria „Susținerea Comunității”. Acesta a fost derulat de Asociatia Acasa în Banat și finanțat de Fundația Orange prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte […]

„Dar din Dar” de sărbători pentru cei sărmani

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș vor fi ajutate și anul acesta, în pragul sărbătorilor pascale, de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat. Și asta în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Voluntarii și-au îndreptat atenția, ca de fiecare dată, asupra familiilor aflate în pragul sărăciei. bătrânilor singuri […]

”Dar din Dar” pentru cei mai puțin norocoși

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș vor fi ajutate și anul acesta de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat. Mai exact, aceștia vor primi pachete cu alimente, produse de curățenie și produse de igienă. „Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, e momentul să ne gândim la cei mai […]

onWeb by SiGNO serv