Pepe a continuat cum nu se poate mai frumos tradiţia lansărilor de piese noi de ziua lui şi a lansat „Zâmbeşte”, primul single – podcast, am putea spune, dacă ne uităm ce mesaj vrea să transmită şi în ce formă dar, mai ales, dacă vedem videoclipul. „Zâmbeşte” este o piesă a maturitaţii din toate punctele […]
Etichetă: banat fm
Polițiștii locali din Reșița învață cum să acorde primul ajutor
Polițiștii locali din Reșița învață cum să acorde primul ajutor. Cei care i-au instruit au fost militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” Caraș-Severin, care au împărtășit din cunoștințele lor în ceea ce privește acordarea primului ajutor în diferite situații. Au fost prezentate și însușite tehnici de acordare a primului ajutor în caz […]
Un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare!
Un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare (SGR), introdus de ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet. De la PET-uri și sticle până la doze de aluminiu, acest sistem a îmbunătățit semnificativ economia circulară din România. „SGR este cel mai bun exemplu de sustenabilitate și inovație din ultimii 30 de ani, […]
Fonduri europene pentru sprijinirea mamelor și copiilor din grupurile vulnerabile
România folosește fonduri europene pentru sprijinirea mamelor și copiilor din grupurile vulnerabile. Mamele din categoriile vulnerabile vor primi sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru trusouri pentru nou-născuți cu vârsta de maximum trei luni, prin tichete sociale pe suport electronic. Programul urmărește reducerea riscului de abandon al nou-născuţilor proveniţi din familii vulnerabile şi creșterea […]
Lumină în versuri – ,,Să fiu, să fim, să fii.” (Tempus Fugit 4) – Carla’s Dreams
Carla’s Dreams aduce în lumina reflectoarelor o nouă capodoperă muzicală: ,,Să fiu, să fim, să fii” (Tempus Fugit 4). Această piesă transcendentală combină profunzimea poeziei cu melodia subtilă a unei chitare, creând o atmosferă emoțională și captivantă. Carla’s Dreams nu doar că explorează teme fundamentale ale existenței umane, dar și le transformă într-o experiență auditivă […]
It Ends with Us (2024) Totul se termină cu noi
Regia Justin Baldoni Cu Blake Lively, Jenny Slate, Brandon Tyles, Justin Baldoni, Hasan Minhaj Gen film Dramă Romantic Dragoste Premiera în România 09.08.2024 Lily crede că a găsit dragostea adevărată alături de Ryle, dar când un incident dureros îi declanșează traume din trecut, trebuie să decidă dacă dragostea e suficientă pentru căsnicia lor. Lucrurile se […]
Se oprește apa la Oțelu Roșu
În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă la intersecția str.Tineretului din Oțelu Roșu, Aqucaraș anunță întreruperea furnizării apei astăzi: de la ora 13:00 la ora 16:00, Vor fi afectați toți consumatorii de pe str. Tineretului (blocuri). „Ne cerem scuze clienților afectați de această oprire, pentru disconfortul și inconveniențele create, prin întreruperea […]
A fugit de la locul accidentului
Polițiști din Bocșa au fost sesizați că în localitatea Berzovia, s-a produs un accident rutier, o motocicletă fiind acroșată de un autoturism care a părăsit locul accidentului până la sosirea polițiștilor. „Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 17 ani, din Berzovia, conducea un motociclu, pe DJ […]
Acțiunea ROADPOL SPEED, pentru combaterea vitezei excesive, pe drumurile din județul Caraș-Severin!
Timp de o săptămână, începând din data de 5 august și până pe data de 11 august, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), se derulează acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru […]
138 de milioane de lei vor fi investiți pentru Industria României!
Sprijin pentru industria românească! 138,25 milioane de lei vor fi investiți pentru sprijinirea industriei, prin 27 de contracte de finanțare semnate de ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja. Beneficiarii vor folosi aceste fonduri nerambursabile din PNRR pentru modernizarea echipamentelor, construcții industriale și implementarea sistemelor de management al consumului de energie, estimând o reducere a consumului […]
