Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița a ocupat locul I la concursul de proiecte antidrog „ÎMPREUNĂ”

Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița a ocupat locul I la concursul de proiecte antidrog intitulat „ÎMPREUNĂ”. Din cei aproape 200 de participanți, echipajul județului Caraș-Severin, format din Goian Cezara, Goian Miruna, Luca David și Daniel Bădescu, coordonați de profesorul Ovidiu Bădescu, i-au surprins pe toți cei prezenți prin diversitatea activităților abordate, prin creativitate, colaborare și […]

Încă te poți înscrie la UPT

Cei care doresc să se înscrie în sesiunea de toamnă la Universitatea Politehnica Timișoara mai au timp să iși depună dosarele de înscriere până pe data de 10 septembrie. Depunerea dosarelor se poate realiza și fizic, în centrele de admitere din cadrul facultăților, unde cadre didactice și studenți ai UPT vor fi prezenți pentru a […]

S-a oprit apa la Oțelu Roșu

În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă de pe Str. Revoluției, nr. 159 din Oțelu Roșu, s-a oprit furnizarea apei astăzi, până la ora 12:30. Sunt afectați toți consumatorii de pe Str. Revoluției (partea dreaptă de case). Pentru orice problemă apărută ulterior, puteți să apelați Dispeceratul Central Aquacaraş, la 0255/215643 și […]

Învățământul universitar, orientat spre cerințele pieței muncii

Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a aprobat primele cursuri universitare de licență în sistem dual. Astfel, 18 astfel de programe derulate de universități de prestigiu și parteneri economici vor pregăti studenții atât teoretic, cât și practic, direct în mediul profesional. Inițiativa formează tinerii pentru cerințele reale ale sectorului profesional și întărește legătura dintre mediul […]

Continuă pregătirea profesională în cadrul Serviciului Salvamont Caraș-Severin

În această perioadă are loc Școala de Vară Salvamont la Padina în Munții Bucegi, acolo unde doi aspiranți din cadrul Serviciului Caraș-Severin se pregătesc să devină salvatori montani. „Suntem preocupați să asiguram continuitate în cadrul Salvamontului din Caraș-Severin și să oferim o șansă celor ce doresc sa devină voluntari salvatori montani”, a precizat Cornel Galescu, […]

S-a oprit apa la Reșița

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe Str. Cireșului din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 13.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe Str.Cireșului și Str.Primăverii (parțial). Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară […]

Facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul în contextul începerii anului școlar

În contextul începerii anului școlar, pentru facilitarea călătoriei elevilor cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, CFR Călători reamintește că: Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimației de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul școlar în curs, de: bilete de […]

onWeb by SiGNO serv