ISU „SEMENIC” se mândrește cu 92 de voluntari, salvatori din pasiune

Astăzi, de Ziua Internațională a Voluntariatului, întreaga lume își îndreaptă privirea către cei care, din pasiune, altruism și dorința de a face bine, aleg să își dedice timpul și energia pentru a ajuta. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin se mândrește cu 92 de voluntari, care fac parte din programul „Salvator din […]

La Liceul „Dacia” din Caransebeș se lucrează la foc continuu

Se lucrează intens la Liceul „Dacia” din Caransebeș, liceu care este reabilitat energetic, printr-un proiect cu o finanțare de aproximativ 6 milioane de lei. Proiectul a fost depus de Primăria Caransebeș în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice și a fost aprobat de către Administrația Fondului pentru […]

70 de ani de la câștigarea Cupei României de fotbal, de către Metalul Reșița!

5 Decembrie 1954 reprezintă o dată istorică pentru Cupa României! Metalul Reșita a cucerit la acea dată, Cupa României în Liga a 2-a. Clubul reșițean sărbătorește astăzi 70 de ani de când a reușit să cucerească trofeul Cupei României. Aceasta fiind și singura cupă a României din palmaresul clubului.   Astăzi, 5 decembrie, se împlinesc […]

Festivalul GAL „Datini și obiceiuri de Crăciun”

Un eveniment excepțional va avea loc în orașul- stațiune Băile Herculane! Evenimentul are loc pe data de 17 Decembrie 2024, ora 18:00, la sala de evenimente Casino by Sungarden. Pentru a incepe cum se cuvine perioada sărbătorilor de iarnă și pentru a intra în atmosfera specifică Crăciunului, sărbatoare pe care fiecare dintre noi o așteaptăm […]

Carduri de transport pentru elevii din Reșița!

Toți elevii din Reșița beneficiază acum de carduri de transport gratuite pentru autobuzele și tramvaiele din oraș. Elevii pot utiliza cardurile de transport gratuit pentru un număr nelimitat de călătorii, atât pe autobuze, cât și pe tramvaie. Important de reținut: Cardul trebuie validat la fiecare urcare, indiferent de durata sau distanța călătoriei. Validarea ajută la […]

Fără apă pe Bulevardul Muncii din Reșița

În vederea eliminării unei avarii apărute pe B-dul Muncii nr.8 din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 13.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe B-dul Muncii nr. 8. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară […]

Ziua Internaţională a Voluntarilor

Ziua internaţională a voluntarilor este celebrată, în fiecare an, la 5 decembrie. Programul ONU pentru Voluntariat este coordonatorul acestei zile ce recunoaşte şi promovează munca neobosită, nu doar a voluntarilor ONU, ci şi a voluntarilor de pe tot globul. Creşterea inegalităţilor în întreaga lume arată că oamenii trebuie să lucreze împreună pentru a găsi soluţii […]

ANPC a verificat peste 600 de importatori sau comercianți de ulei de măsline, din toată țara

  Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivelul întregii țări, în perioada 14 – 31.10.2024, o serie de acțiuni de control pentru a verifica calitatea şi modul de comercializare a uleiului de măsline, ȋn reţeaua de distribuție, comercializare și la importatori. Au fost controlaţi  619 operatori economici, la 276 dintre aceştia constatându-se […]

Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România

Companiile de distribuție a energiei electrice, parte a grupului PPC în România, au fuzionat sub numele Rețele Electrice România. Fuziunea companiilor într-o singură entitate legală urmărește optimizarea operațiunilor specifice la nivelul celor 3 regiuni – Banat, Dobrogea și Muntenia, prin eficientizarea modului de alocare a resurselor și reducerea complexității administrative. Noua societate va asigura în […]

onWeb by SiGNO serv