Atleții caransebeșeni au participat în urmă cu puțin timp la Campionatele Naționale adresate sportivilor sub 20 de ani de la București, unde au obținut rezultate deosebite. Atletul Lucian Ștefan, cel mai bun dintre atleții caransebeșeni a ocupat a doua treaptă a podiumului, cucerind argintul. După rezultate excelente obținute la Campionatul European de atletism desfășurate la […]
Etichetă: Caras Severin
Mai mulți cărășeni sunt cercetați de polițiști pentru că au tăiat cozile și urechile unor câini
Intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, fie că vorbim de tăierea cozii, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale sau amputarea ghearelor, se pedepsesc. Conform datelor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în luna februarie a acestui an, polițiștii au identificat 6 patrupede canine având urechile și cozile tăiate. Astfel, în cadrul acțiunilor de verificare a respectării […]
Haine contrafăcute, de aproximativ 30.000 lei, confiscate de polițiști
Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au desfășurat acțiuni de verificare a respectării legislației în domeniul caselor de marcat și a proprietății intelectuale, fiind efectuate controale la 7 societăți comerciale din județ. În urma controalelor au fost ridicate în vederea confiscării aproape 120 de articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, […]
Valoarea pachetelor de rechizite, majorată începând cu anul școlar 2023-2024
Ministrul Educației a semnat ordinul prin care se majorează suma alocată pentru pachetele de rechizite școlare, se arată pe pagina de Facebook PNL Caraș-Severin. Aceasta este doar una dintre prevederile unui plan de combatere a abandonului școlar și o măsură prin care guvernul condus de premierul liberal, Nicolae Ciucă, se asigură că toți elevii au […]
O pistă de biciclete de aproape 1.800 km urmează să fie amenajată în vestul țării! În Caraș-Severin, traseul va însuma aproximativ 700 km
Administrațiile județene din Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad au bătut palma și s-au asociat în vederea realizării unei piste de biciclete, care va lega cele 4 județe din Regiunea Vest. Este vorba despre un traseu de aproape 1.800 de kilometri, ce va fi pus la dispoziția amatorilor de ciclism din vestul țării, realizat în cadrul […]
Echipa de handbal Csm Reșița se pregătește pentru etapa a V-a din playoff-ul de promovare! Va avea alături suporterii reșițeni
Echipa de handbal CSM Reșița se pregătește pentru meciul al cincilea din playoff-ul de promovare. Acesta se va juca la Sala Polivalentă contra formației din Sighișoara. Etapa a cincea va fi una mai deosebită, pentru că este prima din acest an care va fi disputată cu suporterii reșițeni, alături. Echipa de handbal csm reșița se […]
3 tineri șoferi au fost prinși de polițiști băuți și drogați la volan! Ei s-au ales acum cu dosare penale
Mai mulți șoferi cărășeni au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau autovehicule sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. De exemplu, un tânăr de 26 de ani din Reșița care se afla la volanul unei mașini, a fost prins, în urma unui control de rutină, pe strada Făgărașului din municipiu și băut […]
Armă introdusă ilegal în țară, ridicată de polițiștii cărășeni
Polițiști cărășeni au ridicat de la un bărbat din comuna Berzovia, o armă neletală supusă autorizării și 7 cartușe cu gaze calibrul 8 mm, deținute fără drept. Arma și muniția ar fi fost aduse din Austria și introduse ilegal în țară în aceeași zi. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de […]
Sfinţii mucenici din Sevastia
În Calendarul Ortodox de anul acesta, una dintre cele mai populare sărbători ale primăverii, înainte de Sfintele Paşti, este Sărbătoarea Mucenicilor. Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de […]
”Școala românească din afara granițelor țării”
Copiii familiilor de români din diaspora vor putea urma cursuri de limbă, cultură și civilizație românească, în cadrul școlilor care se vor deschide pe lângă reprezentanțele diplomatice ale țării noastre. Programul ”Școala românească din afara granițelor țării” – prevăzut în noile legi ale educației – va fi rodul unei colaborări între Ministerul Educației și Ministerul […]
