Mesajele cărășenilor din diaspora: „Votez, deci exist!”

Convinși că votul lor poate face diferența, mii de români aflați în diaspora s-au prezentat ieri la misiuniile diplomatice pentru a vota. Printre aceștia s-au numărat și cărășeni care au stat la cozi a-și face datoria cetățenească. Cărășeni aflați în Italia, Franța, Austria, Spania, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii au dorit să își […]

Nereguli la alegerile din Caraș-Severin. oamenii legii au fost sesizați de peste 30 de ori

Peste 30 de sesizări au fost depuse ieri în Caraș-Severin cu privire la eventuale nereguli în procesul electoral privind alegerile pentru reprezentanții României în Parlamentul Euroapean și referendum. Cele mai multe sesizări (30) au fost făcute prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal, însă niciuna nu a […]

Alegerile europarlamentare în cifre

La nivelul Caraş-Severinului, prezenţa la vot pentru alegerile europarlamentare situează judeţul pe locul 29 pe ţară. Pe listele electorale s-au aflat 266.730 de persoane, care s-au prezentat la urne, pentru alegerile europarlamentare, în proporţie de 44,76%, iar pentru referendum, au votat 34,54% de persoane, în toate cele 365 de secţii de votare. În mai multe […]

Europarlamentarele bat la ușă! În Caraș-Severin se fac ultimele pregătiri pentru scrutinul de duminică

Ne pregătim pentru alegeri! Cetățenii români cu drept de vot sunt chemaţi la urne în data de 26 mai, pentru a-şi exprima opţiunea referitor la cei 33 de membri din România care vor face parte din Parlamentul European, dar şi în ceea ce priveşte referendumul naţional consultativ. Comisia tehnică judeţeană pentru coordonarea activităţilor de organizare […]

Nevo Parudimos te invită la concurs!

În cadrul campaniei de promovare a participării la vot intitulată Votează pentru viitorul tău, Asociația Nevo Parudimos inițiază două concursuri de creație foto-video pe aceeași tematică. Primul dintre ele este un concurs de fotografie. Participanții trebuie să urce pe pagina evenimentului o fotografie pe tema importanței participării la vot până pe data de 20 mai. […]

Organizarea alegerilor pentru Parlamentul European au intrat în linie dreaptă

Românii, și implicit cărășenii, sunt chemați din nou la urne pe data de 26 mai. Aceștia trebuie, pe de o parte, să-și voteze reprezentanții în Parlamentul European, iar pe de altă parte să răspundă întrebărilor președintelui la referendumul convocat pe tema justiției. Organizarea alegerilor pentru Parlamentul European au intrat în linie dreaptă. Instituția Prefectului – […]

Webmaster SiGNO serv


Scroll Up