Extragerea uraniului are un impact negativ puternic asupra muncitorilor care se pot iradia si pot capata afectiuni renale, vasculare sau hepatice. De asemenea, haldele de steril (cantitatile de deseuri ramase in urma extragerii uraniului) emit substante radioactive cu impact imediat asupra comunitatilor miniere.
Mai mult decat atat, energia nucleara nu a fost inclusa in cadrul Protocolului de la Kyoto, care prevede reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Vocile organizatiilor ecologiste spun ca energia nucleara nu este lipsita de emisii de gaze cu efect de sera deoarece activitatile de minerit si de imbogatire a uraniului, fabricarea combustibilului, constructia centralei si a depozitelor de deseuri sunt producatoare de astfel de emisii.
În acest sens Departamentul de Energie al SUA a dezvoltat un material mai ieftin pentru extragerea uraniului din apa de mare. Cercetătorii cred că uraniul din apa de mare poate reprezenta în viitor o sursă de energie pentru centralele nucleare.
În apa de mare există 4,5 miliarde de tone de uraniu. Jumătate din această cantitate este suficientă pentru a alimenta centralele nucleare din întreaga lume timp de 6.500 de ani. Cu toate acestea, costul de extracție a uraniului din apa de mare este de trei ori mai mare decât costul actual al uraniului extras din minereurile de uraniu.
Cercetătorii cred că într-o bună zi această sursă de energie poate fi critică pentru susţinerea nevoilor de energie ale omenirii, acesta fiind motivul pentru care eforturile de extracție a uraniului din apa de mare au început încă din anii 1960.
„Pentru ca energia nucleară să rămână o sursă de energie durabilă, trebuie să dispunem de o sursă sigură şi viabilă economic de combustibil nuclear. Se pare că în prezent am descoperit o metodă mult mai puţin costisitoare de extragere a uraniului din apa de mare”, a declarat Phillip Britt, conducătorul unei echipe de cercetători din cadrul Departamentului de Energie al SUA.
Uraniul din apa de mare este mai dificil de extras decât uraniul din minereuri, deoarece implică un proces denumit „adsorbție”, în care atomii, ionii sau moleculele unui gaz sau a unui lichid aderă la suprafaţa unui corp solid. În acest scop, oamenii de știință au proiectat diferite materiale care atunci când sunt scufundate în apa de mare vor „adsorbi” uraniul pentru extracția acestuia.
