[VIDEO] Cristian Chivu, campion în Serie A cu Inter Milano, la primul sezon ca antrenor!

Performanță istorică pentru Chivu: primul antrenor român campion într-un top 5 european

Cristian Chivu a reușit o performanță remarcabilă, câștigând titlul în Serie A alături de Inter Milano, chiar în primul său sezon ca antrenor principal.

Echipa nerazzurra și-a asigurat matematic trofeul după victoria cu 2-0 împotriva Parma Calcio 1913, în etapa a 35-a. Deși avea nevoie de un singur punct, Inter a obținut toate cele trei, grație golurilor înscrise de Marcus Thuram, în prelungirile primei reprize, și Henrikh Mkhitaryan, în minutul 80.

Aproximativ 75.000 de suporteri au sărbătorit pe stadionul Stadio Giuseppe Meazza cucerirea celui de-al 21-lea titlu din istoria clubului milanez.

Prin acest succes, Chivu devine primul antrenor român care câștigă un campionat dintr-un top 5 european.

Inter poate realiza eventul în acest sezon, dacă va învinge SS Lazio în finala Cupei Italiei, programată pe 13 mai, pe Stadio Olimpico.

De menționat că fostul internațional român a mai câștigat trei titluri cu Inter și ca jucător, în 2008, 2009 și 2010.

Presa din Italia a consemnat succesul lui Chivu: „De la cea mai neagră noapte, la triumf”

SURSA VIDEO – FACEBOOK -INTER

 

 

 

 

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *