[VIDEO] Salvamontiștii, în alertă în acest weekend

Salvamontiștii montani au lucrat la foc continuu în acest weekend.

Mai exact, în Munții Poiana Ruscăi, un bărbat în vârstă s-a prăbușit în gol, după ce s-a rupt cu el o balustradă de lemn. La o primă diagnosticare, se pare că a avut loc un politraumatism, iar în ajutorul acestuia au intervenit unitatea de elicoptere Smurd de la Caransebeș, Serviciile Salvamont Caraș și Timiș, precum și unități MAI din zonă, iar pacientul a fost transportat imediat la spitalul din Caransebeș.

De asemenea, la Herculane, o persoană a suferit o fractură de maleolă, pe traseul turistic ce urcă din stațiune la Crucea Alba, din masivul Domogled. După acordarea primului ajutor, salvamontiștii de la Formația Salvamont Herculane au preluat victima și au predat-o ambulanței pentru îngrijiri suplimentare.

Și sâmbătă seara, Salvamontul a fost alertat în legătură cu un grup, format din 2 adulți și 1 copil, rătăciți în zona Cheile Nerei. În cele din urmă, aceștia au fost găsiți și conduși la locul în care aveau mașina.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *