În fiecare an, la 5 noiembrie, este marcată Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor.
„Ca orice alt dezastru natural, tsunamiul are un impact unic şi inegal asupra populaţiei afectate. Nivelurile de sărăcie, expunerea, discriminarea şi alte vulnerabilităţi joacă un rol cheie în a determina cine va fi probabil afectat şi cum. De exemplu, în urma tsunamiului din Oceanul Indian din 2004, care a afectat 12 ţări, s-a constatat că gospodăriile sărace erau cele mai predispuse să fie luate de ape, în timp ce casele din cărămidă ale gospodăriilor mai bogate s-au dovedit a fi mai rezistente.
Adunarea Generală a ONU a hotărât, în 2015, ca data de 5 noiembrie să fie cunoscută drept Ziua mondială de conştientizare a tsunamiurilor. Iniţiativa a aparţinut Japoniei, care, datorită experienţei sale repetate, a acumulat de-a lungul anilor expertiză majoră în domenii precum avertizarea timpurie a tsunamiurilor, acţiune publică şi o reconstrucţie mai bună după un dezastru pentru a reduce un impact viitor. Organizaţia ONU pentru reducerea riscului de dezastru (UNDRR) facilitează respectarea Zilei mondiale de conştientizare a tsunamiurilor în colaborare cu sistemul Naţiunilor Unite.
Cuvântul „tsunami” cuprinde termenii niponi „tsu” (port) şi „nami” (val). Un tsunami este format dintr-o serie de valuri enorme create de cutremure subacvatice sau de erupţii vulcanice ce au loc în apropierea oceanului. Alunecările de teren submarine, căderile de stânci de coastă sau căderea unui meteorit pot genera, la rândul lor, un tsunami. Valurile unui tsunami arată adesea ca nişte ziduri de apă ce inundă ţărmurile şi pot fi periculoase de-a lungul unei perioade mari de timp, acestea venind la fiecare 5 până la 60 de minute. De obicei, primul val nu este cel mai puternic, dar al doilea, al treilea sau următoarele sunt devastatoare.
În ultimii 100 de ani, peste 260.000 de oameni au murit în 58 de dezastre provocate de tsunami. Cu o medie de 4.600 de morţi, acest fenomen a depăşit orice alt dezastru natural. Cel mai mare număr de decese a fost provocat de tsunamiul care a avut loc în urma seismului din Oceanul Indian produs la 26 decembrie 2004, în apropierea coastei de vest a insulei Sumatra. Cutremurul, cu magnitudinea 9 pe Richter şi cu epicentrul localizat la o adâncime de 40 de kilometri în ocean, a generat valuri uriaşe. Acestea au afectat 14 ţări din Oceanul Indian, cele mai grav lovite fiind Indonezia, Sri Lanka, India şi Thailanda, generând peste 227.000 de morţi, iar peste un milion de case au fost distruse.
Imediat după dezastrul din Oceanul Indian, o reuniune internaţională a fost organizată în ianuarie 2005, la Kobe, Japonia, în cadrul căreia a fost adoptat Cadrul de Acţiune Hyogo 2005-2015, primul acord global cuprinzător privind reducerea riscului de dezastre. Totodată, a fost creat Sistemul de avertizare şi atenuare a tsunamiurilor din Oceanul Indian cu zeci de staţii seismografice şi de monitorizare a nivelului mării, care difuzează alerte către centrele naţionale de informare privind tsunami.
La 11 martie 2011, Japonia a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 9, cu epicentrul în regiunea Tohoku din Oceanul Pacific, în apropierea oraşului nipon Sendai, aflat pe coasta estică a ţării, urmat de un puternic tsunami. Cele două fenomene naturale s-au soldat cu 18.426 de morţi şi 2.527 de persoane date dispărute, potrivit autorităţilor nipone, la zece ani de la dezastru. Cutremurul şi tsunamiul au perturbat transporturile, activitatea de zi cu zi, au declanşat cel mai grav accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi, au lăsat mii de persoane fără adăpost, care au fost strămutate în alte zone ale ţării. Experţii Institutului geofizic american (USGS) au stabilit că seismul a fost cel mai puternic înregistrat vreodată în Japonia, de când a început măsurarea magnitudinii acestora, şi al patrulea ca putere, la nivel mondial, din 1900 şi până în prezent.
În 2015, la Sendai (Japonia), în cadrul celei de-a treia Conferinţe mondiale a ONU privind reducerea riscului de dezastre (WCDRR), a fost stabilit Cadrul de Acţiune Sendai 2015-2030 pentru reducerea riscului de dezastre. A fost primul acord major al agendei de dezvoltare post-2015, cu şapte obiective şi patru priorităţi de acţiune. Cadrul de la Sendai a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU, care a urmat conferinţei.
O serie de rezoluţii ce vizează eforturile globale de consolidare a pregătirii pentru tsunami au fost adoptate, în iunie 2021, la cea de-a 31-a sesiune a Comisiei Oceanografice Interguvernamentale a UNESCO (UNESCO/COI). „Deceniul Oceanului” al ONU (2021-2030) oferă „o oportunitate o dată într-o generaţie” de a îmbunătăţi sistemele de detectare a tsunamiurilor şi de avertizare timpurie „chiar din imediata clipă în care acestea se formează” şi de a îmbunătăţi pregătirea comunităţilor de coastă pentru tsunami prin intermediul programului UNESCO/COI pentru tsunami.
Oficiul Naţiunilor Unite pentru Reducerea Riscului de Dezastre (UNDRR) a lansat în 2022, campania #GetToHighGround pentru a activa cetăţenii prin participarea la un exerciţiu, o alergare sau o plimbare de-a lungul rutelor de evacuare în cazul producerii unui tsunami. Aceste activităţi sporesc gradul de conştientizare cu privire la reducerea riscului de tsunami, ajutând în acelaşi timp comunităţile să îşi pregătească propria rezistenţă la acest fenomen natural. Campania #GetToHighGround face apel la o cultură a tsunamiului şi a conştientizării pericolelor de coastă pentru toţi oamenii expuşi riscului. Un sistem de avertizare timpurie poate fi eficient doar atunci când populaţia este conştientă de riscul de tsunami şi ştie ce trebuie să facă în caz de urgenţă. Aceasta înseamnă asigurarea faptului că populaţiile expuse riscului au acces egal la informaţii şi la rutele de evacuare.”, scrie AGERPRES.
