25 de kilometri de drum județean, în curs de modernizare


A fost turnat primul strat de asfalt pe drumul județean DJ 608B, între localitățile Zorlencior – Zorlențu Mare, în cadrul proiectului ”Modernizare DJ 608B, Zorlencior – Zorlențu Mare, km 19+600 – 25+300, L=5,7 km”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Valoarea totală a proiectului este de 10.15 milioane de lei (2,16 milioane de euro), cuprinzând atât lucrările propriu-zise cât și partea de proiectare și avizare a acestora. Lucrările constau în execuția unei structuri rutiere noi pe toată suprafața carosabilă, șanțuri, podețe, acostamente și semnalizare rutieră orizontală și verticală. Pe același drum județean se derulează, în diferite stadii, alte două poiecte PNDL. Este vorba despre ”Reabilitare DJ 608B Constantin Daicoviciu – Copăcele, km 0+000 – 8+600, L=8,6 km” cu o valoare de 16,4 milioane de lei (3,6 milioane de euro), pe care s-au efectuat deja lucrări de decopertare și ”Modernizare DJ 608B, Copăcele – Zorlencior, km 8+600 – 19+600, L= 11,00 km” ce are o valoare de 27 de milioane de lei (aproximativ 5,7 milioane de euro). La finalul lucrărilor pe cele 3 tronsoane de drum, cetățenii din localitățile Constantin Daicoviciu, Mâtnicu Mare, Copăcele, Ohaba Mâtnic, Zorlencior și Zorlențu Mare vor beneficia de un total de 25,3 km de drum modernizat, cu o valoare de 53.550.000 lei (aproximativ 11,4 milioane de euro).

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *