Absolvenții de liceu, în plin examen!


Absolvenții de liceu susțin acum a doua probă din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, respectiv proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie.

Candidații sunt prezenți în 3 centre, respectiv la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița și Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița.

Potrivit regulamentului de organizare, sesiunea de toamnă se desfășoară la fel ca cea din vară. Candidații intră în sălile de examen până la ora 08.30, iar la ora 09.00 primesc subiectele și au la dispoziție 180 de minute pentru rezolvarea acestora.

Mâine 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării, la care vor participa aproape 330 de candidați, iar ultima probă, la Limba maternă, pentru cei care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale, va avea loc pe data de 21 august, doar pentru 2 candidați înscriși.

Primele rezultate se afișează pe 25 august, iar în aceeași zi, elevii nemulțumiți vor putea depune contestații.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate marți, 29 august.

Menționăm că va fi prima dată când lucrările vor fi evaluate digitalizat.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6.

 

UPDATE

Au fost prezenți 292 de candidați din totalul de 372 înscriși la această probă, 80 nu s-au prezentat la examen, iar pentru tentativă de fraudă au fost eliminați zece candidați de la centrul de examen din Caransebeș (2 candidați proveniți de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș, 2 de la Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeș, 2 de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, 2 de la Liceul Bănățean din Oțelu Roșu, un candidat de la Liceul Tehnologic Mehadia și un candidat de la Liceul Tehnologic Max Ausnit” Caransebeș).

Conform metodologiei, nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, cu interdicția de participare la examen pentru următoarele 2 sesiuni.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *