Ample controale la supermarketurile Kaufland din Caraș-Severin. Zona de grill a fost închisă temporar pentru abaterile constatate!

Alte abateri au fost constatate de inspectorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest, în urma unor controale ample în cele două supermarketuri Kaufland din Reșița. Au fost aplicate amenzi de aproximativ 12.000 de lei și a fost dispusă măsura de închidere temporară a zonei de grill unde au fost constatate mai multe nereguli.

După ce au fost controlate restaurantele din Reșița, a venit și rândul supermarketurilor din municipiu. Așadar inspectorii din cadrul Protecției Consumatorilor Caraș-Severin au constatat deja o serie de abateri la cele două supermarketuri Kaufland din Reșița, unde zona de grill a fost închisă temporar. Pentru abaterile constatate, inspectorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest au aplicat trei amenzi în valoare de 12.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase de la comercializare produsele neconforme, în cantitate de peste 30 de kilograme, și a fost oprită temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru zona de grill, care nu era igienizată corespunzător, la ambele supermarketuri.


Principalele abateri constatate au fost: legume depreciate, pește cu modificări organoleptice, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor la mâncărurile calde, etichetare necorespunzătoare.

Acest tip de controale vor continua zilnic la nivelul întregii regiuni, au transmis inspectorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, ample acțiuni de control la magazine aparținând lanțului de retail Kaufland, la nivelul întregii țări.

La nivelul întregii regiuni – județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest a desfăşurat controale la zece magazine Kaufland. În urma controalelor inspectorii au aplicat  două avertismente și 19 amenzi în valoare  de 113.000 lei.

„Te aștepți ca cei ce se pretind ca fiind cei mai buni să fie un adevărat exemplu. Trist este când afli că acest exemplu este unul negativ. În ultima vreme, Autoritatea noastră a fost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeași oca și operatorii economici mari și pe cei mai mici. Încă o dată dovedim că avem aceeași măsură, așa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor. Mulțumesc tuturor celor ce ne-au transmis informații și îi încurajez și pe alții să facă la fel”, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *