
Antreprenoarea Andreea Kremm și-a lansat cartea la UBB Reșița. Volumul „Analiza emoțiilor în economia narativă”, bazat pe teza de doctorat susținută în SUA, a fost prezentat în fața studenților și cadrelor didactice, evidențiind impactul emoțiilor și al narațiunilor asupra economiei moderne.
Andreea Kremm, antreprenoare de succes din Reșița, conduce compania de call center NETEX SRL, o afacere cu o cifră de afaceri de milioane de euro și sute de angajați.
Aceasta și-a lansat, la Centrul Universitar UBB din Reșița, volumul intitulat „Analiza emoțiilor în economia narativă”, lucrare ce are la bază teza sa de doctorat susținută în Statele Unite ale Americii, la Universitatea din San Diego. Cartea a apărut într-o ediție bilingvă, română–germană, fiind editată cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din România.

La evenimentul de lansare au participat cadre didactice universitare, studenți, elevi, dar și numeroase persoane interesate de tematica abordată.

Lucrarea semnată de Dr. Andreea Kremm explorează conceptul de economie narativă, care analizează modul în care poveștile, știrile și ideile contagioase influențează deciziile economice și comportamentele pieței, contribuind la apariția unor tendințe, crize sau bule financiare. De asemenea, autoarea evidențiază impactul narațiunilor asupra încrederii investitorilor și consumatorilor.
În procesul de elaborare a tezei de doctorat, Andreea Kremm s-a consultat cu laureatul Premiului Nobel pentru Economie din 2013, Robert J. Shiller.

Părinții Andreei, Ana Kremm, profesoară de limba română și fostă directoare a Liceului „Diaconovici-Tietz”. Iar Werner Kremm este considerat unul dintre cei mai buni traducători româno-germani, specializat în domeniile administrației și economiei. De asemenea, este jurnalist și a fost redactor-șef al publicației în limba germană ADZ – Allgemeine Deutsche Zeitung, editată în România.
