
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat 180 controale pe parcursul lunii noiembrie. În urma abaterilor constatate au fost dispuse firmelor din județ, 190 măsuri obligatorii de remediere. De asemenea, au fost aplicate amenzi de peste 70.000 de lei.
În luna noiembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat 180 controale, fiind dispuse angajatorilor 190 măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate.
Au fost aplicate amenzi în valoare totală de de 70.500 lei.
Principalele deficienţe identificate:
– primirea la muncă a lucrătorilor fără încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, transmiterea de date eronate în REGES-ONLINE, nerespectarea acordării repausului săptămânal de 48 de ore consecutive (de regulă sâmbăta și duminica), neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă, lipsă regulament intern, la locul de muncă organizat al angajatorului nu sunt păstrate copiile contractelor individuale de muncă pentru toți salariații, întocmirea defectuoasă a foilor colective de prezenţă;
– nu sunt păstrate în permanență libere căile de acces, nu se respectă periodicitatea verificării PRAM a instalației electrice, echipamentele tehnice sunt utilizate fără dispozitive de protecție, echipamentul individual de protecție acordat de angajator nu este folosit de către lucrător, instruirea periodică nu se efectuează în conformitate cu tematica întocmită și la termenele stabilite, nedesemnarea unui lucrător pentru acordarea primului ajutor, etc.
La 2 agenți economici au fost identificate 2 persoane prestând muncă nedeclarată fără să aibă încheiate în formă scrisă contractele individuale de muncă.
Angajatorii sancționați pentru muncă la negru activează în domeniile de activitate restaurante, respectiv activități de consultanță.
Au fost comunicate de către angajatori 9 evenimente care au avut ca urmări 8 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 1 deces. La finalizarea cercetărilor se va stabili dacă aceste evenimente intră în categoria accidentelor de muncă sau în afara muncii.
