Aproape 400 de metri cubi de lemn confiscați, în urma controalelor efectuate de polițiștii cărășeni împreună cu specialiști în domeniul silvic!

În ultimele două săptămâni, polițiștii cărășeni au intensificat controalele în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării de lemn din județ.

La acțiuni au participat polițiști de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița și Secția 5 Poliție Rurală Bocșa, împreună cu specialiști de la Garda Forestieră Timișoara.
În urma acestor verificări au fost constatate o multitudine de abateri. Astfel, polițiștii cărășeni, în colaborare cu specialiști din domeniul silvic au aplicat amenzi de 42.000 de lei și au confiscat aproape 400 de metri cubi de lemn, în valoare de aproape 40.000 de lei.

Pe parcursul celor 14 zile, au fost efectuate 15 controale, 11 privind transportul de lemn, în cadrul cărora au fost controlate 36 de mijloace de transport de lemn și au fost verificate 4 depozite și instalații de prelucrare a lemnului.
Polițiștii cărășeni continuă verificările și în perioada următoare.

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *