Aproape 80 de controale în domeniul de supraveghere a pieței produselor industriale și aproape 30 de nereguli în anul 2023!


Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin a derulat și în anul 2023 acțiunile de informare și conștientizare, precum și de verificare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2023, coordonat de către Comisia Europeană.

 

 

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de muncă Caraș-Severin au efectuat pe parcursul anului precedent o serie de controale și acțiuni de informare în cadrul Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale, conform unui program sectorial pentru anul 2023, coordonat de Comisia Europeană.

76 de controale și 29 de neconformități au fost constatate  în 2023 de inspectorii cărășeni de muncă prin intermediul acestui tip de controale!

Principalul obiectiv al campaniei l-a constituit verificarea implementării de către producători, importatori și distribuitori, a prevederilor actelor normative cu privire la introducerea pe piață a produselor reglementate de cele 8 directive europene:

HG nr.409/2016 ce transpune Directiva 2014/35/UE privind echipamentele electrice de joasă tensiune;
Regulamentul UE 2016/425 privind echipamentele individuale de protecție și HG nr.305/2017;
HG nr.1029/2008 privind condițiile introducerii pe piață a mașinilor ce transpune Directiva 2006/42/CE;
HG nr. 245/2016 ce transpune Directiva 2014/34/UE privind echipamentele utilizate în atmosfere potențial explozive;
HG nr. 197/2016 ce transpune Directiva 2014/28/UE privind explozibili pentru uz civil;
HG nr. 1756/2006 ce transpune Directiva 2000/14/CE privind reducerea emisiilor de zgomot în afara clădirilor;
Regulamentul UE 2016/1628 privind cerințele și omologarea de tip pentru motoarele cu ardere internă pentru echipamente mobile fără destinație rutieră și HG nr. 467/2018;
HG nr.1102/2014 ce transpune Directiva 2013/29/CE privind articolele pirotehnice.
Au fost incluse în programul de control pentru anul 2023 categoriile de produse: grupuri electrogene, scule de mână electrice, mănuși de protecție, măști de protecție, combinezoane, căști de protecție, bocanci de protecție, pompe proiectate utilizate în mediu ATEX, malaxoare pentru beton sau mortar (betoniere), explozivi de uz civil și articole pirotehnice categoria F1, P1.

Pe parcursul anului 2023, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței au efectuat aproape 80 de controale, fiind verificate prin sondaj conformitatea a peste 190 de produse destinate comercializării, toate aceste produse fiind evidențiate în baza de date la nivel național. În urma verificării documentației prezentate cât și a inspectării vizuale a produselor, au fost constatate aproape 30 de nereguli la 13 firme din județ, cărora le-au fost aplicate avertismente.
La un angajator au fost identificate 2 tipuri de produse din categoria echipamentelor individuale de protecție (mănuși) care nu aveau aplicat marcajul CE și declarația de conformitate aferentă, astfel că s-a dispus măsura complementară de retragere imediată de la comercializare a acestor produse neconforme.
Acest tip de acțiuni de control vor continua și anul acesta, asigurându-se astfel monitorizarea continuă a produselor introduse și puse la dispoziție pe piață ori puse în funcțiune de către operatorii economici, astfel încât acestea să fie conforme, să respecte prevederile legislației în materie, reducând astfel posibilitatea de a se produce evenimente neprevăzute de natură să pună în pericol integritatea fizică și sănătatea celor care le utilizează.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *