„Salvamontul de Ieri și de Azi” în „Săptămâna Altfel”

Peste 100 de copii de la diferite scoli din Caransebeș au vizitat Expoziția „Salvamontul de Ieri și de Azi”, în cadrul proiectului „Săptămâna Altfel”. Salvatorii montani le-au vorbit copiilor despre munte, despre istoria Salvamontului în zona Banatului, despre tehnicile de salvare și despre regulile pe care trebuie să le aplice un turist aflat în zona […]

Percheziții în Caraș-Severin pentru trafic de migranți

Polițiștii din Timișoara au pus în executare aproape 70 de mandate de percheziție domiciliară în peste 10 județe, printre care și Caraș-Severin, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. „Polițiștii de frontieră din Timișoara, sub coordonare procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

S-a oprit apa la Caransebeș

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la conducta principală de apă pe strada Teilor din Caransebeș, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 13.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe str. Teilor. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul AQUACARAȘ. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este […]

[VIDEO] Depășirea neregulamentară și traversarea neregulamentară au provocat 2 accidente rutiere, în acest acest weekend

A fost accident rutier în acest weekend, pe drumul care leagă localitatea Ezeriș de Soceni. Din cauza unei depășiri neregulamentare, șoferul unei mașini a pierdut controlul și s-a răsturnat cu roțile-n sus, în afara părții carosabile. În urma accidentului, o persoană a ajuns la spital. sursa video: Facebook Loga   Tot în acest weekend, la […]

Magia sărbătorilor a început să prindă contur la Moldova Nouă!

Zeci de locuitori au fost prezenți în centrul orașului Moldova Nouă, acolo unde, oficial, s-a dat startul primei ediții a Târgului de Crăciun! Încântați de colinde, de la mic la mare, fiecare dintre cei prezenți a avut ocazia de a se îndeletnici cu ceva. Spre exemplu, părinții au profitat de ocazie pentru a-i înmâna Moșului, […]

Un nou pas important pentru sănătatea orăvițenilor

Orașul Oravița a primit pentru Spitalul Orășenesc echipamente medicale în stare foarte bună, prin care se va putea oferi îngrijire medicală la standarde moderne și răspuns mai eficient la nevoile pacienților. Este vorba despre • Mese de operație – indispensabile pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale. • Defibrilator – un echipament vital în salvarea vieților pacienților cu […]

O nouă bază sportivă, la Caransebeș

Municipalitatea din Caransebeș construiește o nouă bază sportivă în locul actualului teren din Balta Sărată. Aceasta va dispune de: – 400 de locuri pe scaune (200 acoperite) – nocturnă – sistem modern de irigare a terenului – vestiare modernizate – parcare privată – pista de tartan pentru antrenamente – gard nou – teren secundar de […]

„Dar din Dar” de sărbători pentru familiile nevoiașe

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș vor fi ajutate și anul acesta, în pragul sărbătorilor de iarnă, de către voluntarii Asociației Acasă în Banat, în cadrul cunoscutei campaniei umanitare „Dar din Dar”. Voluntarii își îndreaptă atenția, ca de fiecare dată, asupra familiilor aflate în pragul sărăciei. bătrânilor singuri și persoanelor bolnave sau […]

Primarul din Moldova Nouă vrea să construiască un nou parc de joacă pentru copii

Primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, vrea să construiască un nou parc de joacă pentru copii, lângă sala de sport din Orașul Nou, care va fi, de altfel, primul parc la standarde europene din oraș. „Parcul de lângă Biserica Penticostală “Apa Vieții” a fost desființat, iar acum ne străduim să-l facem cât mai bine, pe […]

onWeb by SiGNO serv