La nivel mondial, la data de 7 octombrie este celebrată Ziua Zâmbetului şi a faptelor bune. Zâmbetul în sine ne face să ne simţim fericiţi. Zâmbetul însufleţeşte, îndulceşte, luminează, consimte, nu costă nimic, este şi plată şi răsplată, îţi schimbă înfăţişarea. Zâmbetul este molipsitor şi uneşte oamenii, înseamnă apreciere, bucurie sau mulţumire şi pentru că […]
Autor: Patricia Bușcu
AJOFM Caraș-Severin organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
În data de 14 octombrie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin va organiza la Reșița Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din P-ţa Traian Vuia nr 4, începând cu ora 9. Scopul principal al organizării Bursei locurilor de […]
Atenție! Mesaje false în numele ANAF! Specialiștii ANAF recomandă cetățenilor să ignore mesajele venite în numele instituției
Reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală atenționează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt anunțați că au ”plăți fiscale restante”. La respectivul mesaj este anexat un document, intitulat ”factura fiscală”, pe care reprezentanții ANAF sfătuiesc cetățenii să nu îl deschidă în niciun caz! Astfel […]
Soldați ISU pe podium la competiții
În weekend, soldatul Răduți Petre din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și soldatul Orbu Cristian Alexandru din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au participat și concurat la competiții sportive de unde au venit acasă cu medalii de aur, agint și bronz. Astfel, Răduți Petre a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cucerind aurul […]
O nouă campanie de colectare a DEEE-URILOR! Reşiţenii pot scăpa de aparatele vechi sau defecte, în cadrul unei noi campanii de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice!
S-a dat startul unei noi campanii de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice. Primăria Reşiţa, în parteneriat cu Serviciul Local de Colectare – Timiş şi Asociaţia ECOTIC (organizaţie a producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice, organizează , o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice. Această acțiune face parte […]
Mesaje false trimise în numele companiei E.ON Energie România! Consumatorii sunt sfătuiți să ignore aceste mesaje. Acestea nu sunt expediate de E.ON!
Compania E.ON Energie România atrage atenţia asupra unor mesaje false, transmise pe Whatsapp sau prin SMS în numele companiei, prin care oamenii sunt anunțați să meargă la magazine și să depună cereri, pentru a beneficia de schema de sprijin. Reprezentanții companiei transmit însă faptul că „Aceste mesaje NU sunt expediate de E.ON Energie România, […]
Consumatorii de pe Calea Caransebeșului din Reșița vor rămâne fără apă la robinete!
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la Reșița, la coloana principală de pe Calea Caransebeșului Bl 22 , se va sista furnizarea apei potabile astăzi în intervalul orar 09:00-13:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Calea Caransebeșului. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. La reluarea serviciului de alimentare cu […]
Temperaturi tot mai scăzute în luna octombrie
Pe parcursul lunii octombrie, vremea se răcește considerabil. Nopţile vor deveni tot mai reci şi în majoritatea zonelor ţării va apărea fenomenul de brumă, spun meteorologii. Temperaturile medii din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie. În sud-vestul Banatului, temperaturile depăşesc 12 grade Celsius. […]
Vreme caldă în zilele următoare, apoi se răcește în aproape toată țara!
Meteorologii anunță vreme caldă pentru această perioadă, astfel vor fi temperaturi ridicate până la finalul lunii septembrie, urmând ca de la începutul săptămânii viitoare temperaturile să scadă în toate regiunile din țară. În cele mai multe zone valorile termice nu vor mai trece de 19-20 de grade, spun meteorologii. În Banat, în această perioadă, valorile […]
Invitație la Hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului din Brebu ”
Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Brebu își sărbătorește hramul sămbătă, 1 octombrie. Credincioșii din Banatul de Munte au deosebita ocazie de a participa la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului din Brebu ”. Cu prilejul sărbătorii hramului Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatatea Brebu, a fost stabilit programul slujbelor pentru vineri și sâmbătă. Astfel, programul […]
