Avarie la rețeaua de apă din Oravița

Furnizarea apei potabile este întreruptă joi, 27 august, în Oravița, ca urmare a unei avarii apărute spontan la conducta principală de apă.

Potrivit AQUACARAȘ, întreruperea a fost instituită începând cu ora 12:30 și îi afectează pe toți consumatorii de pe strada Mihail Kogălniceanu. Echipele Punctului de Lucru Oravița au intervenit pentru remedierea defecțiunii, iar alimentarea cu apă urma să fie reluată după finalizarea lucrărilor.

Operatorul a avertizat că, la reluarea furnizării, apa ar putea fi temporar tulbure. În cazul în care situația persistă, consumatorii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Central AQUACARAȘ la 0255 215643 sau 0766 341274, respectiv Punctul de Lucru Oravița la 0255 574235 sau 0787 874444.

Reprezentanții AQUACARAȘ și-au cerut scuze pentru disconfortul creat și le-au mulțumit consumatorilor pentru înțelegere.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *