Furturile din locuințe au scăzut cu aproape 10% față de anul trecut

Polițiștii cărășeni au desfășurat activități preventive în comunitate, în special în rândul persoanelor vârstnice, de Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință.

În Caraș-Severin, furturile din locuințe au scăzut cu aproape 10% față de anul trecut, în primele 5 luni din 2022 fiind înregistrate 118 furturi din locuințe, 81 în mediul urban și 37 în mediul rural.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, în mediul rural, numărul furturilor din locuințe a scăzut cu aproape 20%, iar în mediul urban scăderea este de aproape 5%.

Din cele 118 infracțiuni de furt din locuințe, 34 au fost comise prin efracție.

De asemenea, în aceeași perioadă, au fost înregistrate alte 35 de furturi din curți, anexe gospodărești, gospodării, cu 6 mai multe față de anul trecut, 22 în mediul urban și 13 în mediul rural.

Astfel, oamenii legii i-au informat pe cetățeni cu privire la factorii favorizanţi ai furturilor din locuinţă, modurile de operare cel mai frecvent utilizate, precum şi principalele măsuri de siguranţă pentru protejarea locuinţei şi a bunurilor personale.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe:

-Pentru cei care locuiesc la bloc, montați un interfon la intrarea în scară și utilizați-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;

-La intrările în holurile blocurilor este nevoie de o bună iluminare;

-Instalați un sistem de iluminare automat, cu detecția mișcării și un sistem de supraveghere video;

– Montați o alarmă vizibilă şi activați-o de fiecare dată când plecați de acasă;

– Nu ascundeți chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie (Hoţii caută întotdeauna acolo);

– Nu faceţi cunoscută public plecarea dumneavoastră de acasă (nu postați pe rețele de socializare că sunteți în călătorie);

-Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online;

– Atunci când plecați în vacanţă, discutați cu un vecin sau o cunoştinţă să treacă periodic să verifice starea locuinţei şi să colecteze poşta;

– Montați pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite;

– Nu ţineți sume mari de bani în casă în acelaşi loc;

– Fiți atent la FALŞII VIZITATORI!! Pentru a intra în casă, hoții pot pretinde că sunt lucrători ai rețelelor de gaze, polițiști, agenți de vânzări sau chiar practicanți ai diverselor culte religioase;

-Verificați foarte atent identitatea și calitatea acestor persoane și permiteți-le accesul în locuință doar dacă sunteți convinși că sunt persoane de încredere.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *