Sau, mai bine zis, oamenii mari au încetat sa mai creadă in povesti cu zâne si in Feti frumoși. Oamenii mari au încetat sa mai creadă in dragoste la prima vedere, in suflete pereche si in fenomene pure de sincronicitate. Au încetat sa mai spere in iubiri adevărate, in parteneri autentici si in promisiuni neîndeplinite. S-au oprit din a visa, au renunțat la lupta si s-au baricadat in mocirla proprie in care, mai mult sau mai putin constient, au intrat.

Oamenii mari au uitat sa mai fie copii. Au uitat sa mai creadă in sinceritate, in prietenie si in Frumusețea celorlalți. Dar, in primul rând, au uitat sa mai creadă in Frumusețea lor. Oglinzile sunt acum prea murdare de chipuri atat de chinuite, de chipuri maltratate si mult prea triste si pocite de palmele timpului si pumnii invizibili ai suferinței.

Oamenii mari nu mai cred in Moș Nicolae si nici in Moș Crăciun. Si cum ar mai putea crede? Cand, de Crăciun, ea pleacă sa ii cumpere un cadou iar el pleacă la alta. Cum sa mai creadă in prietenie cand prietenul cel mai bun se dovedește a fi cel care iti înfige cuțitul in rana înca nevindecată? Cum sa mai spere in dragoste la prima vedere cand prima intalnire se termina cu un Adio si nu cu un sărut? Cum ar mai putea lupta de unii singuri cand cei de langa ei sunt amorțiți si lenesi?

Oamenii mari nu mai cred in povesti de adormit copiii. Si totuși, ele exista. Sunt asemenea minunilor. Minunile exista. Aievea in jurul nostru. Important este sa știm sa le recunoaștem si sa le primim in viata noastră. Însă, pentru a avea parte de ele trebuie sa învățam sa fim noi minunati.

Oamenii mari nu mai cred in povesti cu zâne. Păcat. Pentru ca aceste povesti sunt cele mai frumoase povesti de Viata.

Citeste mai multe pe:

https://www.facebook.com/alexandruchermeleu