Podium internațional pentru CSS Reșița la debutul sezonului competițional 2026!

Secția de natație a Clubului Sportiv Școlar Reșița a debutat excelent în 2026, obținând rezultate notabile la competiția internațională „Sprint With The Stars”, desfășurată în premieră în România. Sportivele Ioana Popa și Alma Pop au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Școlar Reșița, reușind clasări în finale și câte o medalie de bronz.

 

Anul 2026 a început în mod foarte promițător pentru secția de natație a Clubului Sportiv Școlar Reșița, care a obținut rezultate deosebite la competiția internațională „Sprint With The Stars”, organizată pentru prima dată în România. Sportiva Ioana Popa a reușit să urce pe podium, clasându-se pe locul al treilea în proba de 50 de metri bras, în timp ce Alma Pop a avut o evoluție solidă, calificându-se în finala probei de 50 de metri liber (fete, 14 ani), unde a ocupat locul 3 la categoria ei de vârstă.

Participarea la această competiție a reprezentat o experiență valoroasă pentru cele două înotătoare, care au avut șansa rară de a concura alături de sportivi de top ai natației mondiale. Antrenorul Sergiu Ghimboașă s-a declarat foarte mulțumit de prestația elevelor sale, subliniind importanța concursului în procesul lor de dezvoltare sportivă. Rezultatele obținute confirmă munca depusă la Clubul Sportiv Școlar Reșița și oferă un start încurajator sezonului competițional 2026, care va continua cu participări la Campionatele Naționale și Regionale, dedicate diferitelor categorii de vârstă.

Antrenorul Sergiu Ghimboașă, de la Clubul Sportiv Școlar Reșița, a precizat că anul competițional pentru sportivii secției de natație va debuta cu Campionatele Naționale pentru copii de 10 ani, organizate la Oradea. Ulterior, cadeții de 12–13 ani vor participa la Campionatele Regionale de la Târgu Mureș, iar la finalul ciclului de pregătire echipa se va deplasa la Otopeni pentru Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori I–II.

„Anul 2026 a început cu un concurs de verificare, competiție care s-a desfășurat în premieră în România: Sprint With The Stars. Clubul nostru a fost prezent la această competiție prin sportivele Popa Ioana și Pop Alma. Acestea au avut o prestație foarte bună, reușind să prindă finala și chiar să urce pe podium. Popa Ioana a fost pe locul 3 în proba de 50 metri bras, înotând alături de unii dintre cei mai consacrați sportivi din lume la momentul actual. O prestație excelentă a avut și Alma Pop, care a prins finala la proba de 50 metri liber, fete 14 ani, și s-a clasat pe locul 4 (locul 3 la categoria ei de vârstă). Acest concurs a fost unul deosebit, în care tinerii sportivi, dar și amatorii, au avut șansa de a concura alături de cei mai buni sportivi din lume. Consider că a fost o experiență de neuitat și mă bucur că cele două sportive de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au avut parte de ea. Mulțumim pe această cale părinților care susțin acești copii și sunt mereu alături de ei, atât fizic, cât și de la distanță, ori de câte ori este necesar. Anul competițional pentru sportivii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția natație, debutează cu Campionatele Naționale pentru copii de 10 ani, la Oradea, apoi ne deplasăm la Târgu Mureș cu cadeții de 12–13 ani la Campionatele Regionale rezervate acestei categorii. La finalul ciclului de pregătire ne vom deplasa la Otopeni pentru Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori I–II.”, a transmis antrenorul Sergiu Ghimboașă, din cadrul Clubului Sportiv Școlar Reșița.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *