Promisiunea unui dispensar nou în Măureni, a fost concretizată!

 

După un Cămin Cultural, asfaltare drumuri, investiții în educație și sport, primarul comunei Măureni, Brian Filimon, investește în sănătate și duce la bun sfârșit promisiunea unui Dispensar medical în localitate.
„ Într-o comunitate, așa cum este cea din Măureni, actul medical reprezintă nu o prioritate, ci o piatră de temelie iar oamenii trebuie să aibă un loc unde să poată veni atunci când starea lor de sănătate o impune.Sunt mulțumit de fiecare realizare în parte, atunci când văd că și oamenii sunt mulțumiți. Când vorbim de latura sănătății, vorbim de o latură sensibilă și foarte importantă. La nivel național se încearcă o dezvoltare a segmentului sanitar, care ne impune și nouă, administrațiilor locale, să fim cât mai organizați și receptivi, în acest sens. Nu vă ascund că suntem în căutare de medici specialiști, dar primul pas este deschiderea acestui centru medical cu 5 cabinete, unde va funcționa și medicul de familie și toți cei înregistrați la doamna doctor Georgeta Sandici,’’precizează tânărul primar, Brian Filimon.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *