Purple Haze

James Marshall „Jimi” Hendrix (n. Johnny Allen Hendrix; 27 noiembrie 1942; d. 18 septembrie 1970) a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale hard rock-ului, chitarist cu o tehnică de neîntrecut.

Jimi Hendrix este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti rock din lume, stilul său nou, la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. Din cauza vieţii dezordonate el a lăsat în urmă puţine înregistrări hi-fi; multe dintre discurile sale care circulă, sunt piratate din concerte.

În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”.

Jimi a învăţat să cânte la chitară la vârsta de 12 ani, pe când copilarea în Seattle, Washington, fiind influenţat de legendele blues B.B. King şi Robert Johnson. La început a cântat pentru formaţii locale doar pentru răcoritoare şi hamburgeri. În 1959, la 17 ani, s-a înrolat în Air Force, unde a servit ca paraşutist până când, datorită unei accidentări, ‘cariera’ sa militară s-a încheiat. Până în anul 1963 el cânta(se) pentru Little Richard, The Isley Brothers, Wilson Pickett, Jackie Wilson ş.a. ca al 2-lea chitarist sau chitarist de rezervă. Deşi stângaci, el a cântat cu chitara pentru dreptaci, folosind-o răsturnată. Nu şi-a încercat şansele de unul singur până în anul 1965, după ce l-a ascultat pe Bob Dylan cântând.

S-a reţinut să pornească o carieră solo până în acel moment, nepăsându-i de vocea pe care o avea, dar dacă Dylan poate să se descurce cu vocea sa care suna destul de ciudat, el – Jimi de ce nu ar putea ? Mai întâi, s-a făcut cunoscut cântând blues în cluburi din Greenwich Village, New York, sub numele Jimmy James, trupa sa numindu-se Blue Flames. S-a răspândit repede în oraş, zvonul existenţei unui chitarist nou care putea să scoată din chitara sa Fender Stratocaster sunete nemaiauzite de cineva până atunci. Muzicieni de prin tot oraşul veneau să-l vadă cântând, iar unul dintre ei, aflat în vizită în oraş, era basistul trupei Animals – Chas Chandler. Impresionat profund, Chandler îl convinge pe Jimi să se mute în Anglia, promiţându-i că-l va face faimos. În Anglia, Chandler devine managerul lui Hendrix, îi aduce un basist – Noel Redding şi un baterist – Mitch Mitchell, formând astfel Jimi Hendrix Experience. Trio-ul a urcat foarte repede culmile succesului în US şi UK, unde piesele Hey Joe, Purple Haze, The Wind Cries Mary au ajuns în top10 în prima jumătate a anului 1967.

Albumul de debut al lui Jimi împreună cu Experience, intitulat Are You Experienced?, a fost lansat, iniţial, doar în Anglia, la începutul anului 1967. Acest album a afişat nu doar calităţile de chitarist de excepţie ale lui Hendrix, ci şi abilitatea sa de a scrie versuri pentru piesele albumului. În iunie 1967, el s-a întors în America pentru a participa la Monterey Pop Festival, unde a trebuit să cânte după un show de zile mari făcut de cei de la The Who.

După ce publicul l-a privit pe Peter Townsend (The Who) distrugându-şi chitara pe scenă, ridicând astfel miza spectacolului, Jimi a încheiat dând foc chitarei sale. La început a cântat în turnee prin Statele Unite, deschizând concertele pentru mai multe trupe. Dar nu trece foarte mult timp, până când porneşte la drum cu propriul turneu. Albumul Are You Experienced? deşi a fost lansat în US într-o versiune puţin diferită de versiunea lansată în UK, a avut parte de un succes uriaş. Hendrix a înregistrat, în scurta viaţă, doar 3 albume concepute în studio, celelalte două fiind: Axis Bold As Love lansat în 1968, şi dublul LP ELectric Ladyland, înregistrat de asemenea în 1968. Ambele albume fiind considerate de unii mai experimentale decât albumul de debut.

Ultimul album aduce ceva nou în lumea muzicii prin folosirea inedită chiar a întregului de înregistrări pe post de instrument, realizare posibilă cu ajutorul inginerului de sunet Eddie Kramer. La începutul anului 1969, Jimi desfiinţeaza The Jimi Hendrix Experience. În luna mai, este arestat în Toronto, Canada pentru posesie de heroină, dar mai târziu a fost găsit nevinovat.

În luna august, este cel care cântă la închiderea celebrului festival de la Woodstock, unde concertează cu o trupă de moment, numită Band Of Gypsies, pe care a format-o special pentru acest concert împreună cu bateristul Buddy Miles şi basistul Billy Cox. Memorabilă rămâne de la reprezentaţia sa de la Woodstock, versiunea în care a cântat The Star Spangled Banner. În formatul acesta, a lansat un album de înregistrări live. La scurt timp, această formulă eşuează însă, şi The Experience se reuneşte, însă nu pentru mult timp. Rămas singur, din nou, Hendrix înregistrează noi piese, însă fără să planifice lansarea unui nou album, datorită dificultăţilor întâmpinate în a găsi un grup potrivit de muzicieni pentru a înregistra şi porni în turneu. Dar, la mijlocul anului 1970, Hendrix îi aduce din nou pe Mitchell şi Cox, pentru a-l sprijini în turnee şi pentru a începe înregistrarile unui nou dublu album, pe care Jimi ar fi intenţionat să-l intituleze First Rays Of the New Rising Sun. Mai multe piese erau deja înregistrate pentru noul album, dar, din păcate, Hendrix moare pe 18 septembrie 1970, în timpul somnului provocat de beţie, sufocat de propria vomă, iar albumul nu este finalizat. Jimi Hendrix a înregistrat o cantitate uriaşă de material nelansat în timpul vieţii sale, material ce a fost motiv al unei lungi dispute în tribunal.

În 1995, această dispută este încheiată, iar drepturile asupra posesiunilor lui Hendrix, îi revin lui Al Hendrix, tatăl chitaristului. Împreună cu Janie, sora vitregă a lui Jimi, tatăl său au angajat pe John McDermott şi pe inginerul de sunet al lui Jimi – Eddie Kramer pentru a prelucra cele 3 albumele dar şi înregistrările nelansate, în vederea scoaterii pe piaţă a unor ediţii CD. Astfel, în aprilie 1997, sunt relansate albumele lui Jimi, cu un sunet foarte mult îmbunătăţit. Mai târziu, au apărut în magazinele de muzică şi compilaţii precum First Rays Of the New Rising Sun, sau South Saturn Delta ( cu piese precum: Cry Of Love, Rainbow Bridge, War heroes, Crash Landing). Au urmat şi alte materiale de arhivă: Radio One, extins mai târziu pe un dublu cd – BBC Sessions (1998), iar în 1999 este lansat întreg concertul lui Jimi Hendrix de la Woodstock, precum şi alte materiale LIVE înregistrate pe vremea când Jimi concerta cu Band Of Gypsies, lansate sub numele Live At The Fillmore East.

Sursa: wikipedia

Post Author: www.banatfm.ro

www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *