Se recrutează voluntari pentru programul „Salvator din pasiune”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC„ al judeţului Caraş-Severin a dat startul înscrierilor pentru formarea unei noi serii de voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”.

Astfel, campania de recrutare se desfăşoară până pe data de 06 octombrie și se adresează tuturor persoanelor care doresc să se implice, să înveţe şi să participe la misiuni, alături de salvatorii militari.

Însă, voluntarul trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situații de urgență.

Dosarele de înscriere se depun la sediul inspectoratului din Reşiţa, str. Castanilor, nr.123, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00.

În cadrul activităţii de recrutare şi înscriere, candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente:
1. cerere de înscriere;
2. 2. acordul scris al părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani;
3. 3. certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
4. 4. copie după actul de identitate;
5. 5. aviz psihologic (nu adeverință !) care va conține din partea psihologului clinician un profil psihologic cu recomandări la finalul evaluării sau din partea psihologului cu competență în apărare, ordine publică și siguranță națională cu precizarea apt sau inapt pentru activitățile în cadrul unui serviciu de urgență;
6. 6. act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună;
7. 7. adeverinţă medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două din următoarele criterii “nu se află în evidență cu boli cronice”, „apt pentru efort fizic de nivel mediu” și „clinic sănătos”.

Campania „Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.

Activitatea voluntarilor este cât se poate de importantă, iar pregătirea acestora se realizează în mod etapizat, prin parcurgerea unor ședințe de pregătire teoretică, urmate de susținerea unor examene.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0255 211 213 sau accesând pagina de internet www.isusemenic.ro.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *