Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioada de secetă

 

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.

Peste 127.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Majoritatea românilor care își sărbătoresc astăzi onomanstica, poartă numele de Ilie, aproximativ 105.000. Printre numele derivate se regăsesc: Iliuţă, Iliana, Eliana, Ilinca, Ilia, Lică, Eliade, Iliev, Eliah, Lia, Elias, Iliuş, Iliev şi Liana.
Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.

Printre obiceiurile și tradițiile din această zi regăsim:

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei. În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

La sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.

Sfântul Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.

Post Author: Patricia Bușcu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *