Forumul Cehilor din România organizează în Parcul Central al stațiunii Băile Herculane un eveniment prin care va fi sărbătorită limba și cultura cehă, iar gospodinele din satele cehești din județele Caraș-Severin și Mehedinți se vor întrece în prepararea unor delicatese dulci, pregătite în gospodăriile lor, cu care îi vor îmbia pe participanți. Evenimentul va avea […]
Etichetă: banat fm
AJOFM Caraș-Severin organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
În data de 11 octombrie 2024, începând cu ora 9, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la Reșița la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din P-ţa Traian Vuia nr 4. Scopul principal al Bursei locurilor de […]
Zona turistică Țarcu, promovată! Acolo se montează panouri tematice
Formația Salvamont Muntele Mic a fost alături de copiii și de echipa de la Asociația Altitudine din Timișoara, pentru implementarea unui proiect ce vizează promovarea zonei turistice Țarcu. Concret, este vorba despre montarea unor panouri tematice care prezintă zona din punct de vedere geografic, dar și biologic. În așa fel, turiștii se pot documenta vis […]
S-a oprit apa la Reșița
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe str. Liliacului Bl. 5 din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 12.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe str. str. Liliacului și str. Hunedoarei. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă […]
Ziua internaţională a nonviolenţei
Ziua internaţională a nonviolenţei este marcată în fiecare an la 2 octombrie, care este data naşterii lui Mahatma Gandhi (1869-1948), conducător al mişcării pentru independenţă din India şi pionier al filosofiei şi strategiei nonviolenţei. „Această zi, care a fost stabilită de ONU prin Rezoluţia 61/271, la 15 iunie 2007, reprezintă o ocazie pentru a „disemina […]
Eric Clapton a lansat un videoclip pentru noul său single, „One Woman”
Eric Clapton a lansat un videoclip pentru noul său single, „One Woman”. Piesa face parte din viitorul său album, *Meanwhile*, care va fi disponibil online începând cu 4 octombrie, iar pe CD și vinil pe 24 ianuarie 2025. Eric Clapton a anunțat un nou album de studio intitulat „Meanwhile”. Colecția cuprinde 14 piese, dintre care […]
Joker: Folie à Deux (Joker: Delir în doi)
Regia Todd Phillips Cu Zazie Beetz, Joaquin Phoenix, Lady Gaga, Brendan Gleeson, Catherine Keener Gen film Crimă Dramă Muzical Thriller Durata 138 minute Premiera în România 04.10.2024 Premiera internațională 02.10.2024 „Joker: Delir în doi” îl găsește pe Arthur Fleck instituționalizat în Arkham, unde așteaptă să fie judecat pentru crimele comise ca Joker. În timp ce […]
Misiune de sprijin pentru județul Galați
În această dimineață, de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic” al județului Caraș-Severin, 2 ofițeri, 30 de subofițeri și soldați au plecat în sprijinul pompierilor care intervin în județul Galați, cu 3 microbuze și o autospecială de primă intervenție și comandă.
S-a oprit apa la Caransebeș
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă pe str. Baba Novac la intersecție cu str Cloșca din Caransebeș, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 16.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe str. Baba Novac, str Cloșca și str. Eftimie Murgu. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de […]
Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului este prăznuită cu mare cinste de creştini
Semnificația acestei sărbători își are rădăcinile în vremurile Sfântului Andrei cel Nebun din Constantinopol. Acesta, împreună cu un grup de creștini, au avut viziunea Fecioarei Maria, a Sfântului Ioan Botezătorul și a unor cete de îngeri în timpul unei slujbe oficiate în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. În acele zile, Constantinopolul se confrunta cu […]
