Ample controale la supermarketurile Kaufland din Caraș-Severin. Zona de grill a fost închisă temporar pentru abaterile constatate!

Alte abateri au fost constatate de inspectorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Vest, în urma unor controale ample în cele două supermarketuri Kaufland din Reșița. Au fost aplicate amenzi de aproximativ 12.000 de lei și a fost dispusă măsura de închidere temporară a zonei de grill unde au fost constatate mai multe nereguli. […]

Circulația autobuzelor, deviată pe sensul de mers înspre PIAȚA REPUBLICII – MARGINEA – LEND

Circulația autobuzelor pe sensul de mers înspre PIAȚA REPUBLICII – MARGINEA – LEND, se deviază pe strada PICTOR ANDREESCU, începând de astăzi, 17 octombrie. Asta din cauza lucrărilor necesare la calea de rulare a tramvaiului. De asemenea, Stația BLOC 800 se mută pe strada PICTOR ANDREESCU.

Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece

O parte însemnată din incendiile care se produc la gospodăriile cetăţeneşti sunt cauzate de utilizarea coşurilor de fum defecte sau necurăţate, respectiv de utilizarea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Pentru a preîntâmpinarea producerea unor evenimente negative în perioada sezonului rece, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă cetăţenilor să respecte […]

O nouă colaborare de succes: Delia și Connect-R lansează „Fără Te Merau”

Delia marchează un an plin din punct de vedere muzical, cu piese și colaborări care au cucerit publicul din România. De data aceasta, artista prezintă single-ul „Fără Te Merau” în colaborare cu Connect-R, prima piesă pe care cei doi o lansează împreună. „Fără Te Merau” a fost compusă de Delia, Alex Cotoi, versuri Delia, Connect-R […]

S-a oprit apa la Caransebeș

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă, pe strada Tudor Vladimirescu nr.6 și 8 din Caransebeș, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 18.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe: str. Tudor Vladimirescu (parțial) și str. Țarinei. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară apă […]

Doliu în lumea artelor plastice. A murit Petru Comisarschi

Este doliu în lumea artelor plastice. În acest sfârșit de săptămână s-a stins din viață artistul vizual Petru Comisarschi. Petru Comisarschi s-a născut in data de 4 mai 1943, la Iaşi. A absolviit in 1964 Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic, Timişoara, iar în 1967 a fost numit profesor la secție de Arte Plastice […]

Activitățile desfășurate de zilieri, la control

Inspectorii cărășeni de muncă au efectuat o nouă serie de controale. De data aceasta au verificat firmele la care se desfășoară activități cu caracter ocazional.   Inspectorii cărășeni de muncă au fost din nou pe teren pentru a efectua controale la firmele din județ. În perioada 09-13 octombrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial […]

„Războaiele aduc haos, răpesc vieți, distrug familii și omoară idealul unui mâine fericit”

Președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela, a transmis un mesaj umanitar în aceste momente când un nou focar de război s-a dezlănțuit în lume. „Un război produce un ecou imens și cutremură întreaga scenă globală. Un război nu face altceva decât să transforme ziua de mâine într-o întrebare continuă, influențând radical percepția despre siguranță […]

[VIDEO] Aproape 8.000 de pachete de țigarete descoperite

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, împreună cu polițiști de la Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică – Poliția Municipiului Reșița, au depistat pe D.N. 58, la intrare în municipiul Reșița, un autoturism, condus de un bărbat, de 35 de ani, din județul Suceava, în puntea căruia au fost descoperite aproape 8.000 […]

onWeb by SiGNO serv