Încă o zi de foc pentru absolvenții de liceu care au susținut astăzi a 2-a probă din cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv proba la alegere a profilului, la matematică, pentru absolvenții de real și la istorie, pentru absolvenții de la uman. În Caraș-Severin, peste 1.500 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul, însă, ca […]
Etichetă: Caras Severin
[VIDEO] Reunirea lotului Csm Reșița
Echipa de fotbal reșițeană, CSM Reșița, s-a reunit în cursul zilei de ieri, pe stadionul din Valea Domanului, pentru primul antrenament. La antrenamente au participat aproximativ 30 de jucători, printre care și 6 noi jucători care au fost transferați la echipă dar și fotbaliști de la UTA Arad care urmează să fie evaluați de către […]
Grupul PNL din Senatul României l-a desemnat pe Marcel Vela pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al forului legislativ
Grupul Parlamentar PNL din Senatul României l-a desemnat pe senatorul Ion Marcel Vela pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al forului legislativ. Vela este la al doilea mandat de senator ales în circumscripția Caraș-Severin, fost ministru al Afacerilor Interne și președinte la Comisia specială comună de control parlamentar specializat al Europol (JPSG). ”Mulțumesc pentru încredere! […]
Se oprește apa la Oravița
În vederea remedierii conductei de aducțiune de pe Str. Mihai Viteazu din Oravița se oprește furnizarea apei astăzi, între orele 10:00-14:00. Vor fi afectați consumatorii de pe – str. Mihai Viteazu. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară […]
Accident la ieșire din Grădinari spre Comorâște! O persoană a rămas încarcerată
Un accident rutier s-a produs în acest weekend, pe DN 57, la ieșire din Grădinari spre Comorâște. La fața locului au ajuns imediat pompierii din Oravița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, mai multe echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, precum și din cadrul Inspectoratului de Poliție […]
Ziua Drapelului Național va fi celebrată în Parcul Tricolorului din Reșița!
Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96 din 1998, este marcată în fiecare an la 26 iunie. Cu acest prilej, în Parcul Tricolorului din Reșița va avea loc ceremonia publică de înălţare a Drapelului României. Reșițenii sunt așteptați, astăzi, la ora 12.30, în Parcul Tricolorului din Govândari, pentru a asista la ceremonia publică de înălţare […]
Începe Festivalul ETNICA!
Începe Festivalul ETNICA !!! Sărbătoarea Reșiței, momentul în care ne bucurăm de multiculturalitate și buna conviețuire între etniile reprezentative din Banatul de Munte, se va desfășura în perioada – pe malul lacului Secu, ”La Șură. Loc Splendid”. Am pregătit trei zile cu muzică populară LIVE, prezentări de porturi și măști tradiționale, dansuri populare specifice tradițiilor […]
Absolvenții de liceu, în plin examen de Bac!
Absolvenții de liceu susțin acum prima probă a examenului de Bacalaureat, la Limba și Literatura Română. Urmează apoi, pe 27 iunie, proba obligatorie a profilului, la matematică pentru absolvenții de real și la istorie pentru cei de la uman. Pe 28 iunie va avea loc ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului. Pentru a […]
[VIDEO] Incendiu la o fermă de animale din Berzovia
O fermă de animale din Berzovia a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au ajuns imediat pompierii militari cărășeni, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. De asemenea, s-a deplasat în sprijin și SVSU Berzovia. Echipajele ajunse la fața locului au constatat că incendiul […]
La masa verde! Inspectorii RAR au implementat o soluție rapidă de rezolvare a litigiilor dintre operatorii economici din piața auto și petenții nemulțumiți de prestarea serviciilor
Inspectorii RAR au implementat o soluție rapidă de rezolvare a litigiilor dintre operatorii economici din piața auto și petenții nemulțumiți de prestarea serviciilor. Deoarece interesul principal al unui petent este acela de a rezolva o situație care a stat la baza reclamației, RAR propune o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor cu operatorii economici autorizați […]
