Peste 100 de porții de mâncare pentru copiii mai puțin norocoși din Caransebeș și satele limitrofe

Jandarmii cărășeni, alături de maestrul bucătar Marian Popovici și membrii Asociației „Cuib de Vise” au reușit să asigure un prânz cald, respectiv peste 100 de porții de mâncare, copiilor mai puțin norocoși din municipiul Caransebeș și satele limitrofe. „Suntem bucuroși că suntem parte a acestei comunități și totodată, ne exprimăm recunoștința față de toți cei […]

În Caraș-Severin, aproape 2.000 de elevi și preșcolari beneficiază de programul ”Masă caldă în școli”

Ministerul Educației a crescut succesiv numărul de școli înscrise în programul de masă caldă în acest an calendaristic. Prima dată, la începutul verii, de la 150 la 300 de școli, a doua oară, la începutul lunii septembrie, de la 300 la 350, iar la finalul lunii octombrie, această ultimă creștere, de la 350 la 450 […]

Peste 20 de copii proveniți din familii nevoiașe au primit o masă caldă

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la târnosirea Bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, peste 20 de copii proveniți din familii nevoiașe au primit o masă caldă din partea jandarmilor cărășeni. „Am ales să petrecem puțin timp și cu „copiii de suflet” ai părintelui, […]

Programul „Masă caldă” se extinde din nou! În Caraș-Severin, 2 unități de învățământ vor beneficia de acest program, iar beneficiari vor fi peste 400 de elevi

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Programul „Masă caldă” se extinde, de la 300 de școli la 350 de școli. Astfel, în prezent sunt vizați aproximativ 140.000 de elevi, însă numărul acestora va crește. Programul „Masă caldă în şcoli” este integrat în conceptul „Masă sănătoasă în şcoli”, un program al Guvernului, care vizează un […]

Programul „Masă caldă” s-a extins la 300 de școli! În Caraș-Severin, 3 unități de învățământ beneficiază de acest program

Ministrul Educației, Sorin Câmpenau, a anunțat că Programul „Masă caldă” s-a extins la 300 de școli. Astfel, sunt vizați un număr de 140.000 de elevi. Programul „Masă caldă în şcoli” este integrat în conceptul „Masă sănătoasă în şcoli”, un program al Guvernului, care vizează un milion de elevi, cu o finanţare de peste un miliard […]

3 unități de învățământ din Caraș-Severin beneficiază de programul „Masă caldă”

Ministrul Educației, Sorin Câmpenau, a anunțat că, la nivel național, elevii din peste 130 de școli beneficiază de masă caldă în acest an, 3 dintre acestea fiind unități de învățământ din Caraș-Severin. Este vorba despre Şcoala Gimnazială Vrani, Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă” Turnu Ruieni si Şcoala Gimnazială Dognecea. Astfel, în Caraș-Severin, beneficiari ai acestui program […]

Ministrul Educației a anunțat că elevii din 134 de școli beneficiază de masă caldă în acest an

Ministrul Educației, Sorin Câmpenau, a anunțat că elevii din 134 de școli beneficiază de masă caldă în acest an. Acest program pilot a fost introdus pentru prima oară în anul 2016, în 50 de unități școlare. Începând cu anul 2020, programul s-a extins în 150 de unități de învățământ, dar conform informațiilor oficiale, doar 104 […]

onWeb by SiGNO serv