„Școala Altfel” i-a adus pe polițiști în mijlocul elevilor cărășeni

Poliţiştii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Biroului Rutier Reșița au fost prezenți la Colegiul Național „Traian Lalescu” din municipiu, unde au desfăşurat activităţi de instruire a elevilor care fac parte din patrulele şcolare de circulaţie. Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră, prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii […]

[VIDEO] Percheziții la Fârliug pentru uciderea unui câine

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară la persoane din comuna Fîrliug, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru uciderea cu intenție a animalelor, fără drept. În […]

Polițiștii efectuează 7 percheziții domiciliare, într-un dosar de infracționalitate economică

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul operațiunii JUPITER. Astfel, sunt puse în executare 15 mandate de aducere într-un dosar penal în care se efectuează cercetări […]

Accidente în lanț pe șoselele cărășene

A fost accident rutier în localitatea Sacu, după ce o șoferită de 44 de ani din Timișoara a pierdut controlul volanului și a intrat într-o mașină staționată în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea unui bărbat de 36 de ani, care se afla lângă portbagajul autoturismului staționat, a unei minore de 6 […]

A furat bijuterii de aproximativ 70.000 lei

Polițiștii din Reșița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la adresa unui bărbat de 39 de ani, din Reșița, bănuit că a furat mai multe bunuri din locuințele a 2 persoane din Reșița. În urma activităților desfășurate, polițiștii au recuperat […]

Educație rutieră la Grupul Școlar de Educație Incluzivă „Christiana” din Bocșa

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Poliției Oraşului Bocşa au desfășurat activități educativ-preventive, de data aceasta în rândul elevilor de la Grupul Școlar de Educație Incluzivă „Christiana” din Bocșa. Cu această ocazie, elevilor și profesorilor le-au fost prezentate aspecte privind circulația pe drumurile publice, regulile de circulație ce trebuie respectate de pietoni, […]

Și-au înscenat incendierea autoturismului

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la adresele a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de falsificarea de instrumente oficiale și înșelăciune privind asigurările. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de falsificarea de instrumente oficiale, existând […]

[VIDEO] Percheziții în Caraș-Severin! 14 persoane sunt duse la audieri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin efectuează 8 percheziții domiciliare pe raza județelor Caraș Severin și Timiș, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri […]

Polițist rănit în accident (VIDEO)

A fost accident rutier între localitățile Reșita și Oravița, în care a fost implicată o autospecială de poliție din dotarea inspectoratului. Autospeciala era condusă de un polițist de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin și circula în direcția Oravița. În urma accidentului a rezultat rănirea polițistului care a fost preluat, conștient, de un echipaj […]

onWeb by SiGNO serv