În acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Caraș-Severin, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri, au continuat acțiunile cu efective mărite, pentru siguranța publică în județ. Astfel, în cadrul celor 60 de acțiuni și controale, au fost legitimate peste 1.400 de persoane și verificate peste 570 de autovehicule. S-au dat aproape 900 de amenzi, de […]
Etichetă: Poliția Română
Au început înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Începând de astăzi, 30 iunie și până pe 9 iulie (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații care doresc să urmeze programele de studii universitare de licență organizate de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs. Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a […]
Aproape 20 de șoferi au fost prinși, din nou, drogați și băuți la volan
17 șoferi au fost prinși la volan sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive și fără permis de conducere. Spre exemplu, un tânăr de 21 de ani din Răcășdia a fost depistat la volanul unei mașini, pe strada Cloșca din Oravița, având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aer. Beat la volan s-a urcat […]
Bănuit de înșelăciune prin metoda „ȘMEN”
Polițiștii din Caransebeș au fost sesizați de un angajat al unei săli de jocuri de noroc din municipiu, despre faptul că în 6 iunie, în timp ce se afla la locul de muncă, un bărbat necunoscut l-ar fi indus în eroare și i-ar fi sustras 2.100 de lei. Din cercetările efectuate, în aceeași zi, polițiștii […]
Tragedie la Putna! Un copil de 3 ani a murit
Un copil a murit după ce a căzut într-un râu, în localitatea Putna. „Din primele cercetări s-a stabilit că minorul de 3 ani se afla împreună cu mama acestuia și cu cei doi frați minori și toți ar fi intenționat să traverseze răul Putna, trecând peste o punte de lemn, moment în care minorul ar […]
Poliția Română a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenelor naționale
Poliția Română a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenelor naționale, respectiv de Evaluare Naţională și Bacalaureat. Astfel, polițiștii și jandarmii vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zona unităţilor de învăţământ. Ei vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, […]
Aproape 20 de șoferi au fost prinși la volan sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, în doar 5 zile
17 șoferi au fost prinși la volan sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, în doar 5 zile. Asta în urma unei noi acțiuni Roadpol -Alcool și Droguri, derulată conform Programului de Operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa pentru 2023, acțiune care are ca scop combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența alcoolului și […]
Închisoare și dosare penale pentru 3 cărășeni
Un bărbat de 34 de ani din Reșița a fost condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Acesta a fost depistat de polițiștii de la […]
Atenție! Folosirea ATV-urilor nu este o joacă! Respectați legislația!
Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, modificarea stării locului accidentului și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Asta după ce un […]
Multiple infracțiuni! 3 tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, trași la răspundere
Polițiștii cărășeni au depistat într-o singură zi mai multe persoane care au încălcat prevederile legale. Spre exemplu, un tânăr de 26 de ani din Fârliug s-a ales cu un dosar penal după ce s-a urcat la volan deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. El a fost oprit pentru un control de rutină, pe […]
