[VIDEO] Noi controale urmate de amenzi în județ! Comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest au verificat mai mulți operatori economici din Caransebeș!


Inspectorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest au efectuat noi controale. De data aceasta la Caransebeș. Două unități au fost găsite cu nereguli. Este vorba de un magazin cu produse de import din China și o brutărie. Comisarii au aplicat amenzi drastice dar au dispus și câteva măsuri cum sunt oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme și suspendarea activității pe o perioadă de 6 luni pentru abateri repetate.

 


Comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest au verificat mai mulți operatori economici din Caransebeș. La o brutărie și un magazin cu produse din import din China au fost constatate mai multe abateri. Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi, măsura de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme pentru ambii operatori economici, pentru brutărie a fost dispusă oprire temporară a prestării serviciilor pană la remediere și retragerea de la consumul uman al produselor cu nereguli, iar pentru magazin a fost dispusă măsura de suspendare a activității pe o perioadă de 6 luni.
Amenzile aplicate la cei doi operatori economici se depășesc suma de 24.500 de lei.

Astfel, la SC QIAO XIN SRL-magazin produse import China din Municipiul CARANSEBEȘ
Abaterile constatate au fost
-textile neconforme, oje în afara datei durabilității minimale(expirate) , jucării fără marcaj CE/Avertismente, jucării periculoase, unghii false notificate prin sistem de alertă rapidă Safety Gate, decorațiuni electrice fără marcaj CE, fără denumire importator, fără traducere în limba română.
S-au aplicat 5 amenzi e în cuantum total de 14.500 lei.S-au dispus următoarele măsuri complementare:
-Oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme
-Propunere suspendare activitate pe o perioadă de 6 luni

La SC ONE MALT LIDER SRL-Brutărie Caransebeș
Abaterile constate au fost:
-nerespectare condiții prescrise la fabricarea painii și produse de patiserie
-frigidere neigienizate
-tavan și pereți cu infiltrații,mucegai
-tăvi arse și murdare
-neresepectare condiții depozitare mezeluri
-lipsa informare alergeni
Sancțiuni:
-2 amenzi contravenționale îm cuantum total de 10.000 lei
-1 avertisment
Măsuri complementare:
-oprire definitivă de la comercializare și retragere din circuitul consumului uman al produselor neconforme
-oprire temporară a prestării serviciilor pană la remediere

La magazinul SC QIAO XIN SRL din Municipiul Caransebeș a fost propusă măsura de suspendare activitate pentru o perioadă de 6 luni pentru abateri repetate (aceleași abateri au fost constate în ultimele 6 luni la acest operator economic)

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *