Peste 620 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi și au fost raportate 4 decese. Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de peste 22.000, mai exact 22.960, iar cel al deceselor este de peste 1.100, mai exact 1.185. În spitale, 134 cărășeni se luptă cu boala, cu 5 mai mulți față de […]
Autor: Andreea Ilie
Doar 10 copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani s-au vaccinat până acum anti COVID, toți la liceul de Arte Sabin Păuța din Reșița
Până la această oră, în Caraș-Severin, doar 10 copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani s-au vaccinat anti COVID. Ei s-au imunizat la centrul de la Liceul de Arte Sabin Păuța din Reșița. Cei mici sunt imunizați cu Pfizer, însă cu o fiolă specială, de 10 micrograme/doză, la un interval de 21 de […]
Accident între Buchin și Caransebeș! O persoană a fost rănită
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc între 2 autoturisme, pe DN6, între Buchin și Caransebeș. La fața locului au ajuns imediat pompierii militari, un echipal al Serviciului de Ambulanță Județean, dar și polițiștii. În urma accidentului a rezultat rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital […]
290 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi și au fost raportate 2 decese
290 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi și au fost raportate 2 decese. În spitale, 129 cărășeni se luptă cu boala, dintre care 9 în stare mai gravă pe ATI, 6 la Reșița și 3 la Caransebeș. În carantină se află acum aproape 450 de persoane, iar în izolare aproape 200. În […]
Perioada de carantină la intrarea în țară a fost redusă la 5 zile și pentru persoanele nevaccinate, netestate sau netrecute prin boală
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat modificarea condițiilor de carantină la sosirea în România. Astfel, perioada de carantină pentru cei care intră în România se scurtează la 5 zile şi pentru persoanele nevaccinate, netestate sau care nu au trecut prin boală. De asemenea, nu va mai exista lista țărilor cu risc epidemiologic. Deci, […]
Familia BANAT MEDIA a împlinit 17 ani!
De 17 ani ne-am dorit să păstrăm taina aceea indestructibilă care se numește „familie”, sub acoperișul acestui vis devenit realitate-Banat TV! Dorim să dăm Banatului de Munte respectul și să-i confirmăm identitatea prin tot ce am reușit să producem în acest studio de televiziune și pe undele radio Banat FM. Familia a crescut, se apropie […]
Un tânăr din Caransebeș și-a luat viața! S-a aruncat de la etajul 20 al Hotelului Intercontinental din București
Un tânăr de 21 de ani din Caransebeș a murit pe loc după ce s-a aruncat de la etajul 20 al hotelului Intercontinental din București. Acesta a lăsat și un bilet de adio în care spune că îşi urăşte familia. „M-am născut într-o familie săracă, nu mai vreau să trăiesc, urăsc viaţa, sunt prea sărac. Nu […]
Nu mai puțin de 659 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend și au fost raportate 4 decese
Nu mai puțin de 659 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend și au fost raportate 4 decese. Este vorba despre 2 femei, de 69 și 79 de ani și despre 2 bărbați, de 80 și 93 de ani, toți din Reșița. Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de peste 22.000, mai […]
Peste 200 de elevi cărășeni și peste 60 de profesori sunt infectați cu COVID-19
În unitățile de învățământ din Caraș-Severin sunt confirmate la această oră peste 270 de cazuri de infectări cu COVID-19, mai exact, 211 în rândul elevilor și 64 în rândul profesorilor. Reamintim că orele cu prezență fizică vor fi suspendate pentru o perioadă de 10 zile doar în momentul apariției a 3 cazuri de infectări într-o […]
Nouă tentativă de suicid în Dealul Crucii! O persoană a vrut să se arunce în gol de pe o platformă
O persoană a vrut să-și pună capăt zilelor și amenința că se aruncă în gol de pe o platformă. Totul s-a întâmplat în acest weekend, în zona Dealul Crucii din Reșița. La fața locului au ajuns imediat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, polițiștii, dar și pompierii. Persoana a fost preluată de către echipajul […]
