O șansă la viață!

Șansa la viață a nou-născuților depinde de accesul la serviciile medicale și de dotare a maternităților cu aparatură medicală vitală.
Organizația Salvați Copiii România a anunțat demararea unui amplu proiect de dotare cu aparatură medicală de ultimă generație pentru 35 de maternități și secții de terapie intensivă neonatală și pediatrie, cu o investiție totală de aproximativ un milion de Euro, în 2020.

În perioada 2012-2019, organizația a reușit să doteze 96 de maternități din toate județele țării, cu 630 de echipamente medicale, în valoare totală de cinci milioane de Euro.

Până în luna mai, fiecare contribuabil poate redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către Salvați Copiii România pentru dotarea maternităților cu echipamente medicale.

Potrivit centralizării Institutului Național de Statistică, sunt județe în care mortalitatea infantilă este și de cinci ori mai mare față de altele. Rata mortalității infantile se află în corelație cu numărul nașterilor și al deceselor. O discrepanță se observă și în ceea ce privește șansa la viață a copiilor care se nasc în mediul rural. În toate județele, cu excepția Ilfovului, rata mortalității infantile este sensibil mai mare în mediul rural față de mediul urban.

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *