Sancțiuni usturătoare pentru șoferii care nu și-au schimbat anvelopele de vară cu cele de iarnă, până pe data de 15 noiembrie, în cazul producerii de accidente!

15 noiembrie era data limita până la care participanții la trafic aveau obligația să-și înlocuiască anvelopele de vară cu cele de iarnă. Sancțiunile constau în puncte- amendă, adică ajung și până la 2900 de lei. Sancțiunile nu apar decât atunci când șoferii circulă cu anvelope de vară pe un drum public în sezonul rece și produc un accident.

Sancțiuni usturătoare pentru șoferii care nu și-au schimbat anvelopele de vară cu cele de iarnă. Termenul limită până la care aceștia puteau să le înlocuiască a fost, conform legii, data de 15 noiembrie.
Astfel, „Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006“.
Sancțiunile nu apar decât atunci când circulați cu anvelope de vară pe un drum public în sezonul rece și produceți un accident. A apărut în spațiul public ideea că anvelopele marcate cu M+S, M.S. sau M&S, nu ar fi corespunzătoare. Registrul Auto Român (RAR) vine cu precizări în acest sens:
„Toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră.
Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.
Înainte de a monta anvelopele, vă recomandăm să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură.
Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare“. Amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei. În plus, polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *