Reprezentanții PNL Caraș-Severin au participat la Forumul Economic Internațional “Relansarea dezvoltării și cooperării”, la Arad

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin și secretarul general al PNL Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, împreună cu subprefectul liberal, Alin Muntean, au participat, la Arad, la cea de-a III-a ediție a Forumului Economic Internațional “Relansarea dezvoltării și cooperării”. Acesta a avut ca scop identificarea de soluții pentru combaterea crizelor, precum și intensificarea dezvoltării economice și îmbunătățirea cooperărilor între […]

Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Oravița

Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Oravița. Festivalul se desfășoară la Casa de Cultură George Motoia Craiu. Intrarea este liberă. Festivalul Filmului European vine cu o selecție de 7 filme europene, curatoriată de Cătălin Olaru, directorul artistic al acestei ediții. Festivalul se va derula pe parcursul a trei zile, începând din data de […]

S-a oprit apa în Piața agroalimentară Reșița Nord

În vederea lucrărilor de racordare la noua rețea în Piața agroalimentară Reșița Nord, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 16.00. Sunt afectaţi consumatorii din Piața agroalimentară Reșița Nord. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este […]

Sandra N și Edward Sanda aduc în playlisturi „Cum ar fi”, un single despre iubirea de cândva

Sandra N și Edward Sanda aduc în playlisturi „Cum ar fi”, un single despre iubirea care cândva a inundat inima și sentimentul de gol care rămâne atunci când dispare din viața ta. Compusă de Edward Sanda și AMNA și cu un videoclip ce surprinde prin imagini esența piesei, „Cum ar fi” te poartă într-o călătorie […]

9 Mai, Ziua Europei

În fiecare an, pe data de 9 mai, este Ziua Europei, zi prin care se sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Europa e sărbătorită astăzi în toate ţările Uniunii. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. Declarația ministrului francez de Externe, Robert Schuman, care propunea o construcţie europeană bazată pe colaborarea […]

S-a oprit apa la Secu

În vederea eliminării unei avarii apărute la coloana principală în localitatea Secu, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 15.00. Sunt afectaţi consumatorii din Secu. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele […]

[VIDEO] Distracție și voie bună în cadrul proiectului„Bucurie în Mișcare România”

Aflată anul acesta la cea de-a 11-a ediție, campania „Bucurie în Mișcare România” ajunge anul acesta în 12 orașe din țară, în care campania se derulează. În acest weekend, proiectul „Bucurie în Mișcare România” a avut loc în Parcul Siderurgistului din Reșița, unde mii de copii și părinți au avut ocazia să participe la diverse […]

6 cărășeni, prinși băuți, drogați și fără permis la volan! Printre aceștia se numără și mai mulți minori

Tot mai mulți cărășeni se urcă băuți și drogați la volan. Se pare că nu mai puțin de 6 astfel de cazuri au raportat oamenii legii, doar în ultimul weekend. Spre exemplu, polițiștii au oprit pentru control, în Mehadica, un ATV ce se deplasa din centrul localității către Lăpușnicel, care nu figura înmatriculat sau înregistrat […]

Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor recuperează 10 milioane de euro pentru consumatori

De multe ori, consumatorii europeni și-au pus întrebări de genul: Cum îmi recuperez banii în cazul în care compania aeriană germană anulează zborul? Ce se întâmplă dacă mi se refuză accesul la un concert în Praga? Sau în cazul în care casa de vacanță din Italia costă mai mult decât s-a convenit inițial? În toate […]

Olivia Addams a lansat piesa „Dor”, ale cărei versuri vorbesc despre amintirile ce merită retrăite

Prezența persoane iubite poate să te urce pe culmile extazului. În același timp, poate să te arunce în prăpastia suferinței, când ea dispare din viața ta și se instalează dorul, un sentiment apăsător, care scoate ce e mai rău din tine și te lasă fără vlagă. Piesa „Dor” prezintă astfel de sentimente, și a fost […]

onWeb by SiGNO serv