Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” continuă! Voluntarii și-au propus să ofere minim 300 de perechi de ghetuțe unui număr de cel puțin 300 de beneficiari

Una dintre cele mai frumoase campanii umanitare se desfășoară și anul acesta în Caraș-Severin! Este vorba despre campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, eveniment aflat la cea de-a 5-a ediție și organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului. Astfel, din dorința de a continua îndeplinirea obiectivului asumat dintru începutul acestui […]

Granturi de până la 500.000 euro pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și grăsimilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

În ședința de Guvern din 16 noiembrie a fost aprobată o Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă ce are ca obiectiv acordarea unor granturi de până la 500.000 euro pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și grăsimilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana […]

Se construiesc locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor și Administrației a aprobat un nou proiect depus de Primaria Orasului Oravita, în valoare de peste un milion de euro. Este vorba despre construirea de locuințe nZEB de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ. „Pe langă proiectele prin care vom avea clădiri publice moderne, renovate și condiții mai bune de locuit […]

În primele 10 luni ale anului, peste 2000 de cărășeni au reușit să își găsească un loc de muncă prin intermediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele zece luni ale anului 2022 au fost încadrate în muncă peste 2000 de persoane. Din totalul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă, până la sfârșitul lunii octombrie, […]

Peste 8 litri de sânge dăruiți de polițiștii cărășeni

Polițiști de la structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, inclusiv de la Poliția Orașului Bocșa și Poliția Orașului Oravița, s-au mobilizat și au mers din nou la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, pentru a dona sânge. Cei 18 polițiști au donat peste 8 litri de sânge, atât de necesar unor pacienți internați […]

rareș revine cu o nouă colaborare alături de Arkanian și Beach, Please! pentru piesa „INNA”

rareș și Arkanian, cei doi artiști care au reușit anul acesta să fie prezenți la cele mai mari festivaluri muzicale din România precum „Beach, Please!”, „Neversea” sau „Untold”, revin cu o nouă colaborare pentru piesa „INNA”. Piesa a luat naștere în prima sesiune avută de cei doi artiști după lansarea piesei „Nașpa” care s-a bucurat […]

Peste 30 de voluntari au început pregătirile în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”

An de an, reprezentanții Inspectoratelor pentru Situații de Urgență îi așteaptă pe toți cei dornici să li se alăture salvatorilor și să acumuleze experiență. Deci și anul acesta, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al Județului Caraș-Severin și-a căutat noi voluntari și i-a găsit. Astfel, peste 30 de voluntari au început pregătirile în cadrul programului […]

Ziua Naţională a României va fi celebrată la Reșița cu ceremonial militar şi spectacole folclorice tot în Centrul Civic, în Piaţa 1 Decembrie 1918

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită de reșițeni anul acesta tot în Centrul civic, în Piaţa 1 Decembrie 1918. Reprezentanții Primăriei Reşiţa au anunțat faptul că manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor începe la ora 13:00 cu salutul Drapelului de luptă și Intonarea Imnului, în prezența oficialităților din municipiul Reșița și din județul […]

Peste 500 de elevi și cadre didactice de la mai multe unități de învățământ din Reșița au spus STOP BULLYING-ului

  Peste 500 de elevi și cadre didactice de la mai multe unități de învățământ, respectiv de la Colegiul Economic al Banatului Montan, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Național „Traian Lalescu”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora” și Colegiul Tehnic, toate din Reșița, au spus STOP BULLYNG-ului. Mai exact, aceștia au participat la diverse activități […]

S-a oprit apa pe o stradă din Reșița

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe Calea Timișoarei din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 16.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe Calea Timișoarei parțial (de la Pangram, Dedeman în jos spre Moniom). La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure […]

onWeb by SiGNO serv